ECONOMIC

Firmele de publicitate exterioară aşteaptă de la Consiliul Municipal Chişinău un nou regulament. Până atunci: toată reclama, interzisă

post-img

În Chişinău, temporar, nu va mai putea fi amplasată publicitate exterioară. Suspendarea se referă la publicitatea de pe dispozitivele publicitare amplasate la sol, la cele de pe pereţi şi acoperişurile clădirilor. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către primarul interimar al Capitalei, Nistor Grozavu.

Suspendarea amplasării publicităţii se aplică până la aprobarea de către Consiliul municipal Chişinău a unui nou regulament privind amplasarea sau reamplasarea publicităţii exterioare în municipiul Chişinău.

Subdiviziunile specializate, inclusiv Inspectoratul General al Poliţiei, urmează să asigure controlul în vederea depistării amplasării publicităţii exterioare neautorizate şi să ia măsurile prevăzute de lege.  

Potrivit noului regulament, care urmează să fie supus dezbaterilor, iar ulterior examinat în CMC, autorităţile vor stabili locurile unde pot fi amplasate panourile publicitare, iar ulterior acestea vor fi scoase la licitaţie, relatează IPN.