ECONOMIC

Expert român: Structura economiei Republicii Moldova este neeuropeană

post-img

Creşterea economică a Republicii Moldova din ultimii ani este insuficientă – este de părere doctorul Petrişor Peiu, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundaţiei Universitare a Marii Negre. În cadrul unor dezbateri la Bucureşti la tema integrării europene a Republicii Moldova, Petrişor Peiu a remarcat că creşterea economiei moldoveneşti în medie cu 4,5% din ultimii ani este sub nivelul creşterilor economiei din statele din estul Europei.

Potrivit acestuia, stabilizarea economică din Republica Moldova a fost făcută cu ajutorul Bucureştiului. „România a apelat la un instrument neuzual, celebrul credit de 150 de milioane de euro. Acest credit a fost acordat Moldovei netransparent şi  fără a exista vreun fel de condiţionalităţi”, a spus Petrişor Peiu.

Expertul român consideră că guvernarea de la Chişinău nu a reuşit să rezolve problemele structurale cu care se confruntă economia moldovenească. „Structura economiei moldoveneşti este una neeuropeană. 15% din aceasta îi revine agriculturii. În statele europene ponderea agriculturii în economie este mult mai mică, de exemplu în România agricultura reprezintă sub 5% din economia ţării”.

Potrivit lui Petrişor Peiu, economia Moldovei nu a reuşit să devină competitivă, iar cifrele ce arată balanţa exporturilor demonstrează acest lucru. Astfel, în Moldova valoarea importurilor este de 4,8 miliarde de dolari, dublu faţă de cifra exporturilor realizate. Deficitul comercial de 2,4 miliarde de dolari atinge  29% din PIB.

O vulnerabilitate mare pe care o are Republica Moldova este datoria faţă de Gazprom, de aproximativ 7 miliarde de dolari, datorie care este aproape cât Produsul Intern Brut al statului pe un an, a remarcat expertul.

Dezbaterea desfăşurată la Bucureşti de către Fundaţia Universitară a Mării Negre a avut genericul: „Republica Moldova Azi. Integrare europeană între speranţe şi dezamăgiri”. De la Chişinău, la dezbatere au participat liderii PAS, Maia Sandu, şi PPPDA, Andrei Năstase.