ECONOMIC

Expert: Cererea de apartamente provocată de creşterea veniturilor dezmorţeşte piaţa imobiliară după 10 ani de declin

post-img

După 10 ani de cădere continuă şi stagnare a preţurilor la apartamente din mun. Chişinău, în tr.III 2018 ele au arătat primele semne de înviorare. Astfel preţul mediu al unui apartament de 70m2 a cunoscut o uşoară creştere de la 36,540 euro în trimestrul II până la 36,680 euro în trimestrul III.

Această creştere este complimentată  şi de creşterea numărului de tranzacţii pe piaţa imobiliară, scrie economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă în publicaţia TREND HUNTER.

Înviorarea pieţii are loc datorită, creşterii capacităţii de cumpărare a populaţiei şi schimbările în preferinţele de achiziţie ale populaţiei

Astfel, dacă acum un an pentru procurarea unui apartament erau necesare 11,7 salarii medii anuale, atunci în tr.III al acestui an acest indicator pentru prima dată a coborât sub 10 ani şi anume constituie 9,9 ani, cea ce înseamnă un efort financiar cu 18% mai mic comparativ cu acum un an.

Creşterea puterii de cumpărare a cetăţenilor se explică prin aprecierea euro în ultimul an şi creşterea veniturilor salariale în lei. Astfel, recalculat în euro salariul mediu anual anul trecut în tr. III era de 262 de euro/lună, iar acum a ajuns la 310 euro/lună.

În acest an numărul de tranzacţii de vânzare cumpărare a apartamentelor se va apropia de 20 mii, cea ce este cu 5,5 mii mai mult decât media din ultimii 5-6 ani.

Piaţa imobiliară trece prin mai multe transformări profunde: aici vom menţiona câteva cele mai importante:

Piaţa imobilelor de locuit se concentrează din ce în ce mai mult în mun. Chişinău. Dacă 7-8 ani în urmă în mun. Chişinău se efectuau mai puţin de 55-60% din totalul tranzacţiilor de vânzare/cumpărare de apartamente în acest an deja 70% din tranzacţii au loc în capitală. Are loc o concentrare a pieţii  într-un singur oraş.

S-a schimbat profund profilul şi preferinţele consumatorilor. În anii 2000 suprafaţa medie a apartamentelor vândute era de peste 120 m2, prin anii 2010 suprafaţa era în jur de 100 m2, iar în prezent suprafaţa medie de vânzare a unui apartament este de sub 70 m2. La începutul anilor 2000 procurarea de apartamente era un lux pe care şi-l permiteau doar un grup restrâns de oameni foarte bogaţi de aici şi suprafeţele mari. Anii 2006-2012 se caracterizează prin procurarea apartamentelor de către cetăţenii plecaţi peste hotare, cea ce a schimbat puţin profilul. În ultimii doi ani asistăm la o reformatare a pieţii. Avem deja consumatori cu venituri medii şi mari, care câştigă aci în ţară şi decid să procure un apartament. Creşterea veniturilor salariale recalculate în euro şi preţul scăzut la apartamente face posibil acest lucru. Însă aceşti consumatori cu venituri modeste din punct de vedere a achiziţiei de imobile, au schimbat profilul de consum. Ei î-şi pot permite doar apartamente cu suprafeţe mici, cea ce şi a determinat scăderea puternică a suprafeţei medii ale apartamentelor vândute. Chiar dacă numărul de apartamente vândute a crescut puternic în ultimii doi ani, totuşi datorită suprafeţelor mici de vânzare, volumul pieţii în euro continuă să stagneze.

În 2017-2018 scade ponderea apartamentelor noi în totalul tranzacţiilor. Dacă în anii precedenţi apartamentele noi constituia circa 30% din totalul apartamentelor vândute în acest an ele vor fi puţin peste 20%, cea ce înseamnă că piaţa se înviorează, dar din contul pieţii secundare şi companiile de construcţii încă nu au beneficiat de la această înviorare a pieţii.

În analizele precedente spuneam că anii 2017-2019 sunt cei mai buni pentru procurarea unui imobil. Piaţa se află la cel mai scăzut nivel şi cel mai probabil în 2019 v-om asista la o uşoară creştere a preţurilor, însă mai este mult până la preţurile record din 2007-2008.