ECONOMIC

Economist: În 2019, numărul celor cu salariu de peste 10 mii de lei lunar a depăşit cifra de 70 de mii persoane.

post-img

Pentru prima dată categoria de angajaţi cu salarii mai mari de 10 mii lei lunar a depăşit numărul celor cu salarii de sub 3 mii lei lunar. Despre asta scrie economistul Veaceslav Ioniţă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit economistului, în 5 ani de zile numărul salariaţilor cu peste 10 mii lei lunar a crescut de 4,5 ori - de la 15,6 mii persoane în 2014 la 70 mii persoane în anul 2019. În aceaşi perioadă numărul celor mai rău plătiţi angajaţi cu salariu de până în 3 mii de lei a scăzut de 3,4 ori de la 215,5 mii persoane în 2014 la 62,8 mii persoane în 2019”.

Astfel, dacă în 2014 ponderea celor cu salariu de până în 3 mii de lei constituia 50% din numărul salariaţilor, atunci în prezent ponderea lor s-a redus la 14%. În acelaşi timp ponderea salariaţilor cu salariu mai mare de 10 mii lei lunar a crescut de la 3,4% în 2014 la 15,8% în 2019.

„Altfel spus, în prezent fiecare al 6-lea angajat are un salariu de peste 10 mii lei lunar, faţă de fiecare al 30-lea îngajat în 2014. Asta în valori nominale, însă leul în 2019 are o putere de cumpărare cu 39% mai slabă decât în 2014. Deci un salariu de 3 mii lei în 2014 înseamnă 4,200 lei în 2019.

Dar şi aşa numărul celor cu salariu la limita de jos (sub 3 mii lei în 2014 şi sub 4.200 lei în 2019) este în scădere, ce-i drept mult mai lentă. Ponderea lor sa redus de la 50% în 2014 la 32,5%”, scrie expertul.

În acest context, pentru 2020 Biroul Naţional de Statistică trebuie să modifice ultimile grile de salarizare şi să introducă grila de salarizare 10.001-12.000 lei şi peste 12.001 lei lunar.