ECONOMIC

Economia Republicii Moldova bate recorduri în statistici, iar ministrul Economiei promite dublarea PIB-ului

post-img

Republica Moldova a înregistrat un avans economic de 5,8%, pe serie brută, în trimestrul doi al anului 2019, faţă de perioada similară a anului precedent, cu mult peste aşteptările analiştilor şi oficialităţilor, care au mizat pe o creştere de 3,5-4,5% a produsului intern brut.

Ministerul Economiei prognozează pentru acest an o creştere de 3,7%, Banca Mondială de 3,4%, iar Centrul Expert-Grup de 4,5%, notează mold-street.com.

Vadim Brînzan, ministru al Economiei şi Infrastructurii este chiar mai optimist şi a declarat că în următorii trei ani, PIB pe cap de locuitor al Republicii Moldova poate fi dublat.

Pentru aceasta trebuie de anihilat schemele prezente până acum în diferite sectoare din economie şi scoaterea economiei din zona gri. Totodată el a susţinut că va miza pe dezvoltarea sectoarelor cu valoare adăugată înaltă cum ar fi tehnologiile informaţionale, energie regenerabilă, o agricultură intensivă, aplicând şi o serie de reforme, inclusiv a învăţământului.