ECONOMIC

După o evaluare, MOLDAC îşi menţine recunoaşterea acreditărilor naţionale la nivel european

post-img

În perioada 14-22 februarie 2019, Centrul Naţional de Acreditare MOLDAC a fost supus evaluării paritare în scopul menţinerii statutului de semnatar al Acordului de Recunoaştere Bilaterală cu EA. Echipa de experţi EA fiind compusă din reprezentanţii organismelor naţionale de acreditare din ţările membre ale Uniunii Europene. Urmare a evaluării, echipa EA a constat „zero” neconformităţi în procesul de acreditare desfăşurat de MOLDAC şi a menţionat că, MOLDAC a implementat un sistem de management al riscului riguros şi eficient.

Secretarul de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, a participat la prezentarea rezultatelor evaluării desfăşurată de echipa organizaţiei europene în domeniului acreditării – Cooperarea Europeană pentru Acreditare (EA) privind activitatea Centrului Naţional de Acreditare MOLDAC.
 
Astfel, MOLDAC, de la evaluările iniţiale, care a avut loc în februarie 2017, a continuat să-şi dezvolte şi să-şi îmbunătăţească sistemele şi procedurile interne şi, ca urmare, a reconfirmat recunoaşterea pentru următoarele scheme de acreditare:

- Încercări şi Etalonări – conform standardului ISO/CEI 17025
- Analize medicale – conform standardului ISO 15189
- Inspecţii – conform standardului ISO/CEI 17020
- Certificare produse – conform standardului ISO/CEI 17065
- Certificare Sisteme de Management – conform standardului ISO/CEI 17021-1.
 
„Menţinerea recunoaşterii acreditărilor naţionale la nivel european va asigura libera circulaţie a produselor moldoveneşti prin confirmarea rapoartelor de încercări şi certificatelor emise de organismele de evaluare a conformităţii din Republica Moldova (organismele de certificare, laboratoarele de încercări/etalonări, organismele de inspecţii) în toate ţările UE semnatare ale acestui Acord”, a declarat Secretarul de stat, Iuliana Drăgălin.
 
De asemenea, Secretarul de stat a mulţumit echipei MOLDAC pentru munca onestă şi profesionalismul demonstrat, subliniind că statutul MOLDAC de semnatar al Acordului de Recunoaştere va avea un impact benefic asupra comerţului ţării noastre.