ECONOMIC

Creditele dubioase în ascensiune reduc împrumuturile pentru economie

post-img

Creditarea economiei s-a redus, în ultimele opt luni, cu peste trei miliarde lei: de la 37,2 miliarde lei în iunie 2016, la 34,2 miliarde lei în februarie 2017, fapt condus de mărirea creditelor dubioase. Cifrele au fost prezentate de expertul economic Veaceslav Ioniţă.

Creditele performante ale agenţilor economici care achită fără întârzieri s-au redus de la 33,6 miliarde în iunie 2016, la 30,6 miliarde lei în februarie 2017, cu aproape 3,6 miliarde de lei în opt luni, mai este indicat în analiză

Expertul a ajuns la ideea că reducerea creditării economiei este cauzată de plecarea agenţilor economici de bună credinţă din sistemul bancar.  Astfel că cei buni nu accesează credite noi, iar agenţii economici cu probleme nu-şi onorează obligaţiile şi nu achită în termen creditele.

Astfel şi se înrăutăţeşte portofoliul de credite al băncilor. Acestea compensează pierderile de pe urma creditelor proaste în baza profiturilor obţinute de la creditele bune. Dar, dat fiind faptul că agenţii economici puternici pleacă din sistemul bancar, situaţia la acest capitol se înrăutăţeşte.

Evoluţia creditelor acordate în economie şi modificarea ponderii creditelor dubioase şi compromise