ECONOMIC

Contractul actual dintre MoldovaGaz şi GazProm, care a expirat ieri, a fost prelungit cu încă o lună

Contractul actual dintre MoldovaGaz şi GazProm, care a expirat ieri, a fost prelungit cu încă o lună. Potrivit ministrului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, măsura a fost necesară pentru că autorităţile de la Chişinăul au nevoie de timp pentru a negocia un preţ bun. Ministrul Andrei Spânu a declarat că tariful la gaz pentru consumatori, în luna septembrie, este cu mult mai mare decât preţul din contact, dar Moldovagaz îşi asumă obligaţia de a suporta pierderile.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: „Pentru a nu pereclita livrarea de gaze în această perioadă, am decis să prelungim contractul pentru o singură lună.  Discuţiile referitor la contractul pe un termen mai lung, continuă. Săptămâna viitoare, împreună cu colegii de la MoldovaGaz, voi participa la forumul gazelor din Sankt Petersburg, unde voi continua să discut cu administraţia Gazprom."

Potrivit ministrului Andrei Spînu, preţul la gazele naturale a crescut foarte mult, la nivel mondial. Preţul este dictat şi de bursa din Germania, care a estimat, în septembrie, la 790 de dolari americani, mia de m3. Oficialul a declarat că aceste scumpiri sunt lipsite de o justificare clară.

O confirmă şi expertul în energetică, Victor Parlicov, care susţine că o eventuală creştere substanţială a tarifului la gaze, va fi cauzată de schimbarea formulei de calcul în contractul dintre Gazprom şi autorităţile de la Chişinău. Mai exact, valoarea de referinţă este preţul de la bursa germană şi nu media europeană, precum era anterior.

VICTOR PARLICOV, fost director al ANRE: „Anul trecut, atunci când au văzut preţurile extrem de joase la bursă, preţurile SPOT, hai să corectăm formula. Doar că, conjunctura preţurilor SPOT este extrem de volatilă. Eu anul trecut am spus că asta este o idee extrem de proastă de a schimba formula şi de a pleca de la o formulă care este legată de preţul mediu european, la o formulă absolut impredictibilă, la o legătură cu piaţa SPOT care poate fi extrem de jos, dar poate fi exorbitant de scump. Faptul că, cu această formulă intrăm, probabil, în sezonul de încălzire, asta va lovi dur."

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: „Indiferent de această situaţie, până nu vom avea finalizate discuţiile şi nu vo avea un contract semnat pe termen mai lung, preţul la facturile achitate pentru persoanele fizice şi juridice, preţul la facturile achitate pentru persoanele fizice şi jurdice, nu se va schimba. Împreună cu MoldovaGaz analizăm posibilităţile ca aceste costuri să fie suportate temporar, în mare măsură, de către companie."

Ministrul Andrei Spînu a anunţat că se caută soluţii pentru a compensa diferenţa în cazul majorării preţului la gaz, pentru familiile cu venituri mici. În prezent, preţul pentru un metru cub de gaz, în Republica Moldova, este de 4 lei şi 30 de bani. Potrivit contractului expirat ieri, dar prelungit cu o lună, Chişinăul cumpără gaze de la Gazprom cu 250 de dolari americani, mia de metri cubi.