ECONOMIC

Chişinăul şi Kievul au semnat un acord privind asigurarea livrărilor şi tranzitului de gaze

post-img

Întreprinderile "Moldovagaz", "Moldovatransgaz" şi "Operatorul Sistemului de Transport gaze al Ucrainei" au semnat vineri Acordul tripartit privind asigurarea livrărilor şi tranzitului de gaze începând cu 1 ianuarie 2020.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul "Moldovagaz", acordul prevede "cooperarea operatorilor la toate punctele de interconectare а sistemelor de transport ale Republicii Moldova şi Ucraina (Alexeevka, Grebeniki, Căuşeni, Ananiev, Limanskoe).

De asemenea, părţile au semnat contractele privind prestarea serviciilor de transport de gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova şi Ucrainei pentru consumatorii transfrontalieri ai ambelor state, care vor intra în vigoare la 30 decembrie 2020, după ce vor fi aprobate de Consiliul de Observatori al "Moldovagaz".

Soluţionarea problemei tranzitului de gaze ruseşti prin Ucraina după 1 ianuarie a fost mult tergiversată din cauza diferitelor poziţii ale părţilor. Însă la 20 decembrie, la negocierile de la Minsk, părţile au reuşit să obţină "rezultate principale": au anunţat despre coordonarea unui nou contract de tranzit al gazelor pentru o perioadă de cinci ani. Părţile au convenit, de asemenea, asupra reglementării pretenţiilor dintre "Gazprom" şi "Naftogaz" şi anume refuzul de a retrage acţiunile în judecată reciproce şi plata a circa $3 mlrd. pe care trebuie să o efectueze "Gazprom" în baza hotărârii Curţii de Arbitraj de la Stockholm.