ECONOMIC

Chiril Gaburici a lansat la nivel internaţional Programul de redobândire a cetăţeniei R. Moldova prin investiţie

post-img

Delegaţia Repulicii Moldova, în frunte cu Chiril Gaburici, ministru al Economiei şi Infrastructurii, a lansat la nivel internaţional Programul de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova prin investiţie. Lansarea programului a avut loc în cadrul Conferinţei Globale a Reşedinţei şi Cetăţeniei, care se desfăşoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

 „În ultima perioadă, Republica Moldova a întreprins o serie de reforme semnificative pentru a încuraja investiţiile. Guvernul actual vede oamenii de afaceri ca parteneri. Fiind un stat tânăr, cultura de afaceri se dezvoltă, astfel am luat toate măsurile necesare pentru a îmbunătăţi mediul de afaceri şi a deschide oportunităţi pentru investitorii interesaţi de potenţialul ţării noastre, creând în acelaşi timp infrastructura necesară. Programul de dobândire a cetăţeniei prin investiţii va stimula creşterea economică, va inspira industriile locale şi va facilita dezvoltarea societăţii în general. Din fondurile colectate se va investi în infrastructură, educaţie şi alte proiecte şi direcţii de importanţă strategică pentru Republica Moldova. Statisticile vorbesc de la sine, trebuie doar să analizăm rapoartele financiare anuale ale ţărilor precum Letonia, Malta, Cipru, Canada, Australia şi altele, acolo unde a fost implementat un program similar”, a declarat Chiril Gaburici, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei şi infrastructurii.
 
Scopul Programului de dobândire a cetăţeniei prin investiţie constă în consolidarea percepţiei şi a competitivităţii Republicii Moldova pe plan internaţional, în vederea atragerii investiţiilor străine directe în domeniile de dezvoltare strategică stabilite de Guvern. Potrivit programului, un investitor străin va putea obţine cetăţenia Moldovei dacă va aloca minimum 100 de mii de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau cel puţin 250 de mii de euro într-un domeniu strategic de activitate.
 
În cadrul conferinţei internaţionale, ministrul Economiei şi Infrastructurii a menţionat că Guvernul a elaborat acest instrument având la bază bunele practici internaţionale, totodată Chiril Gaburici a precizat că învingătorul concursului public de atribuire a contractului de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare şi promovare internaţională a Programului de dobândire a cetăţeniei prin investiţie pentru Guvernul Republicii Moldova este un partener cu o experienţă internaţională vastă în zeci de ţări.
 
Reamintim că, delegaţia Republicii Moldova, în frunte cu ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, efectuează, în perioada 4-6 noiembrie 2018, o vizită de lucru în Dubai, Emiratele Arabe Unite.