ECONOMIC

Câte milioane vor fi alocate pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului

post-img

Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019 vor fi alocaţi peste 10 milioane de lei. Devizul de cheltuieli a fost  aprobat vineri, 14 decembrie, de către Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Preşedinta CEC, Alina Russu, a spus că banii sunt alocaţi pentru buletine de vot, procese-verbale, acte de constatare, legitimaţii, formulare pentru birourile electorale ale secţiilor de votare, etichete de securizare şi alte materiale electorale.

Devizul prevede şi cheltuielile care se referă la suplinirea personalului în vederea organizării activităţilor pentru desfăşurarea  referendumului pentru toate birourile electorale.

Pe data de 24 februarie 2019 în Republica Moldova vor avea loc şi alegeri parlamentare.