ECONOMIC

Bunuri în valoare de circa 1,4 milioane de lei, puse sub sechestru de ARBI în mai multe cauze penale

post-img

13 terenuri agricole şi pentru construcţii, un autoturism de model Mazda din 2015 şi numerar, în valoare totală de 1 360 456 de lei, au fost puse sub sechestru, săptămâna trecută, de către Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI), din cadrul CNA.

Sunt bunuri indisponibilizate în cadrul a 3 delegaţii care vizează cauze penale, pornite pe trafic de influenţă, abuz în serviciu şi trafic de fiinţe umane. Astfel, experţii ARBI au evaluat la aproape 800 000 de lei terenurile agricole şi pentru construcţii, mijlocul de transport - la 290 281 lei, numerarul - la 70 000 de lei, iar o construcţie locativă a fost estimată la 200 000 de lei.

Bunurile aparţin figuranţilor în dosarele penale, gestionate de CNA şi procuratură, iar sechestrele au fost aplicate pentru a asigura contravaloarea prejudiciului cauzat de subiecţii infracţiunilor.

Totodată, amintim că procesul de recuperare a bunurilor sechestrate de către ARBI va fi finalizat odată cu adoptarea, de către instanţa de judecată, a deciziei de confiscare. Pasul final al procesului de recuperare sau vânzarea obiectelor confiscate este realizat de către instituţia executorului judecătoresc şi Serviciul Fiscal de Stat.

În prezent, ARBI are în procedură 100 de delegaţii, în cadrul a 64 de cauze penale, în privinţa a 250 de subiecţi. În afară de sechestrele aplicate, săptămâna trecută, Agenţia a elaborat 5 note analitice şi a întocmit 12 avize consultative.