ECONOMIC

BNS: Cetăţenii R. Moldova pot supraveţui cu doar două mii de lei pe lună. Experţii îi provoacă pe cei de BNS să trăiască cu aceşti bani

Cetăţenii Republicii Moldova pot supraveţui cu doar două mii de lei pe lună. Nu este o glumă şi, chiar de-ar fi, este una nereuşită. Dar cele mai recente date publicate de Biroul Naţional de Statistică, ar arăta că 2082 de lei pe lună îţi satisfac toate resursele minime necesare existenţei. Experţii susţin că cifrele nu sunt reale şi îi provoacă pe cei de BNS să trăiască cu aceşti bani.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în semestrul 1 din 2020, minimul de existenţă a fost de 2082,7 de lei, cu o creştere de 2,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Salariul minim în Republica Moldova este de aproape trei mii de lei iar în opinia celor de la Statistică banii ar fi suficienţi pentru trai. 

Cei de la BNS mai spun că la Chişinău sau Bălţi minimul de existenţă este de 2235 lei, iar în oraşele mai mici şi în sate ar fi de ajuns şi 2030 de lei pentru a supravieţui.

MIHAI BOLOGAN, statistician: "Deci o diferenţă de câteva sute de lei, pe când obiectiv viaţa în oraşele mari e mult mai costisitoare, iar la sate mai este şi autoconsumul." 

În plus, conform statisticii, bărbaţii cheltuie cu aproape 400 de lei mai mult decât femeile. Minimul de existenţă pentru pensionari este de 1765 lei, în timp ce pensia minima este de doar 1.131 de lei. Şi minimul de exitenţă pentru un copil de până la 7 ani este de 1994 lei, în timp ce alocaţia este de 640 de lei.

MIHAI BOLOGAN, statistician: "Cei de la BNS să încerce un experiment să trăiască o lună şi dacă ei se descurcă înseamnă că daele lor sunt corecte şi reflect realitatea." 

TVR MOLDOVA a încercat să afle de la un expert BNS cum se obţin aceste cifre,  dar fără niciun rezultat. A fost expediată şi o solicitare oficială. 

SABINA HIRIANOV, reporter TVR MOLDOVA: "2082 de lei. Este cifra care i-ar permite unui locuitor din Republica Moldova să supraveţuiască o lună de zile. Realitatea însă spune altceva. Aici în coş am adunat produsele stric necesare pentru o săptămână cum ar fi lactate, fructe, legume, conserve şi făinoase. Deşi am ales cele mai ieftine produse, la casă am primit bonul de aproape o mie de lei."  

Prin urmare, jumătate din banii pe o lună, conform celor de la BNS, i-am cheltuit pentru minima existenţă pentru o săptămână.  Însă rămân şi alte cheltuieli, cum ar fi transportul public sau serviciile comunale. Iarna, o factură la încălzire uneori poate ajunge şi la câteva mii de lei. Cei mai mulţi cetăţeni spun că două mii de lei ar fi suficienţi doar să nu moară de foame în maxim două săptămâni. 

"- 2082 de lei, pentru cât vă ajunge? – Pentru două săptămâni pentru supraveţuire mi-ar ajunge şi doar pentru produse alimentare. Cât vă trebuie ca să supraveţuiţi? – Vreo 20 de mii de lei cheltuieli, cu tot cu comunale, alimentăm maşin şi patru copii, să-I îmbrăcăm, plata la grădiniţă. 3-4 mii de persoană, cam ne limităm un pic".

Potrivit unui raport al Guvernului din 2013, 12,4% din populaţia Republicii Moldova se afla în sărăcie absolute. Guvernul şi-ar fi propus în acest an să scoată 149 de mii de cetăţeni din sărăcie, adică 20 la sută din numărul total. În plus, în acest an, PIB-ul Republicii Moldova a scăzut cu 11,5%, fiind cea mai mare scădere din ultimii zece ani.