ECONOMIC

BNS: Căştigurile salariale, în scădere faţă de ultimul trimestru din 2019

post-img

În primul trimestru al acestui an, câştigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 7.633,9 lei, fiind în creştere cu 10,3% faţă de trimestrul I 2019, dar în scădere cu 2,3% faţă de trimestrul IV 2019. Datele au fost oferite de Biroul Naţional de Statistică (BNS).

Potrivit Bizlaw.md, cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în următoarele domenii:

  • Informaţii şi comunicaţii – 17.786,3 lei,
  • Activităţi financiare şi de asigurări – 13.728,5 lei,
  • Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 11.820,7 lei.

Cele mai mici valori ale câştigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în:

  • Agricultură, silvicultură şi pescuit – 4.842,6 lei,
  • Activităţile de cazare şi alimentaţie publică – 5.152,2 lei,
  • Artă, activităţi de recreere şi de agrement – 5.587,4.

Comparativ cu trimestrul I 2019, în toate activităţile economice s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial (între 3,8 şi 17,1%), cu excepţia activităţii administraţie publică şi apărare; asigurări sociale obligatorii, în care au fost înregistrate scăderi nesemnificative ale câştigului salarial (cu 0,7%).

În acelaşi timp, comparativ cu trimestrul IV 2019, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial (între 0,3 şi 13,8%), acestea fiind determinate în principal de acordarea premiilor anuale în trimestrul IV. Creşteri ale câştigului salarial, comparativ cu trimestrul IV 2019, s-au înregistrat în: învăţământ (+7,0%), artă, activităţi de recreere şi de agrement (+5,9%), administraţie publică şi apărare; asigurări sociale obligatorii (+4,9%) şi informaţii şi comunicaţii (+1,1%).

În sectorul bugetar câştigul salarial mediu lunar a constituit în trimestrul I – 7.086,0 lei (+3,6% faţă de trimestrul I 2019), iar în sectorul economic (real) – 7.834,2 lei (+12,7% faţă de trimestrul I 2019)

Indicele câştigului salarial real pentru trimestrul I (calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal brut şi indicele preţurilor de consum, faţă de trimestrul I 2019, a fost de 103,7%, sau în creştere cu 3,7% faţă de nivelul anului trecut.