ECONOMIC

BNM menţine valorile principalelor instrumente de politică monetară la acelaşi nivel

post-img

Valorile principalelor instrumente de politică monetară se menţin la nivelul actual. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

 
Astfel, rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt este de 2,65  la sută anual. La fel, se menţin ratele de dobândă la creditele şi depozitele overnight - 5,15  la sută şi, respectiv, 0,15  la sută anual.
 
Totodată, normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă au fost diminuate cu 2,0 puncte procentuale până la 30,0 la sută din baza de calcul.
 
Decizia vizează crearea condiţiilor monetare care să contribuie la readucerea inflaţiei în intervalul de variaţie de ± 1,5 puncte procentuale de la ţinta de 5,0 la sută.  Aceasta vine în continuarea măsurilor stimulative de politică monetară adoptate în a doua jumătate a anului precedent.
 
Astfel, decizia îşi propune să susţină relansarea activităţii economice, urmărind menţinerea unei suficienţe de lichidităţi adecvate şi, în special,  a trendului ascendent al activităţii de creditare a economiei reale, precum şi de diminuare a costului creditelor bancare. De asemenea, hotărârea este orientată spre atenuarea riscurilor asociate unui impuls fiscal negativ in contextul intensificării incertitudinii politice. Această decizie corespunde scopului strategic de echilibrare a condiţiilor de intermediere financiară în monedă naţională şi valută.
 
BNM subliniază că va monitoriza în continuare situaţia macroeconomică internă şi cea externă şi la momentul oportun, fără a prejudicia obiectivul său fundamental de asigurare a stabilităţii preţurilor, va veni cu măsuri pentru menţinerea nivelului suficient de lichiditate a băncilor licenţiate, în susţinerea unui sistem bancar viabil şi stabil.
 
Următoarea şedinţă de promovare a politicii monetare va avea loc pe 30 aprilie 2021.