ECONOMIC

BNM anunţă despre o expoziţie de monede care va cuprinde perioada de la începutul erei noastre până în prezent

post-img

Banca Naţională a Moldovei (BNM), în comun cu Muzeul Naţional de Istorie şi Clubul Internaţional al Colecţionarilor din Moldova, organizează o expoziţie de monede care va curpinde perioada de la începutul erei noastre până în prezent.

În cadrul expoziţiei, BNM va prezenta publicului o colecţie de monede comemorative şi jubiliare, precum şi schiţele primelor însemne monetare din Republica Moldova, însoţite de machetele din gips  produse de monetării în procesul de batere.

La rândul său, Muzeul Naţional de Istorie a selecţionat pentru expoziţie două  tezaure monetare medievale, găsite de arheologi în spaţiul nostru geografic. Unul e alcătuit din taleri-lei din secolul al XVII-lea, altul – din  monede otomane din secolul al XVIII-lea. Clubul Internaţional al Colecţionarilor din Moldova va prezenta monede din Roma şi Grecia Antică, precum şi monede medievale din secolele XV-XVII emise de Ţara Moldovei.

Expoziţia va avea loc la Muzeul Naţional de Istorie în perioada 29 noiembrie - 6 decembrie 2018.

Seria evenimentelor dedicate leului moldovenesc la un sfert de veac include şi o ceremonie oficială organizată pe 29 noiembrie. La eveniment vor participa oficiali, ambasadori acreditaţi la Chişinău, reprezentanţi ai băncilor licenţiate din Republica Moldova, precum şi experţi independenţi.

În cadrul ceremoniei, vor fi anunţaţi câştigătorii concursului de eseuri cu tema: „Leul moldovenesc la 25 de ani”, desfăşurat în perioada 1 octombrie -15 noiembrie 2018.

Moneda naţională – leul moldovenesc – a fost pusă în circulaţie pe 29 noiembrie 1993.