ECONOMIC

BNM a aprobat în funcţie doi membri ai Consiliului Moldindconbank

post-img

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) i-a aprobat ieri în funcţia de membru al Consiliului BC „Moldindconbank” S.A. pe Herbert Stepic şi Thomas Michael Higgins, care dispun de o experienţă  distinctă în domeniul financiar-bancar internaţional.

Astfel, Herbert Stepic s-a impus în calitate de expert de înaltă valoare profesională  şi probitate, activând peste 30 de ani în Grupul bancar Raiffeisen în Austria, Slovacia, Ungaria, Cehia, Bosnia şi Herţegovina şi alte 9 ţări.  A exercitat respectiv funcţii în organul executiv al Raiffeisen Bank International AG, Viena şi a fost membru al Consiliului în băncile din cadrul Grupului Raiffeisen. Revista Euromoney, în ediţia sa jubiliară l-a apreciat drept unul dintre arhitecţii tranziţiei Europei Centrale şi de Est.

Cu o experienţă vastă de 20 de ani  în domeniul financiar-bancar vine în Consiliul MICB şi  Thomas Michael Higgins, care în ultimii ani a deţinut funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al Tokuda Bank AD., Bulgaria.

Acesta activează şi în calitate de vicepreşedinte al Consiliului de Directori al „EMP Invest Bulgaria” J.S.C., (Empower Capital), anterior activând şi în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei de investitii „BM Leasing” J.S.C., Bulgaria, „Bulgarian American Credit Bank” J.S.C.,  ş.a.

După aprobarea celor doi membri,  Consiliul BC „Moldindconbank” S.A. întruneşte componenţa deplină şi va funcţiona în corespundere cu standardele moderne şi obiectivele băncii aliniate la acestea într-o viziune profesională bine consolidată.

Ceilalţi membri ai consiliului băncii au fost aprobaţi de către BNM pe 29 noiembrie 2019.

În perioada 20 octombrie 2016 – 11 februarie 2020, BC „Moldindcondbank” S.A. s-a aflat în regim de intervenţie timpurie - timp în care aceasta a devenit o instituţie financiară atractivă pentru clienţi, parteneri şi investitori. Anul trecut, pachetul majoritar de acţiuni al BC „Moldindconbank” S.A. a fost procurat de către investitorul european „DOVERIE UNITED-HOLDING AD”, care şi-a propus să dezvolte strategia unei bănci eficiente şi inovative.

BC „Moldindcondbank” S.A. activează în regim normal şi prestează toate serviciile bancare.