BERD prognozează pentru anul 2020 o scădere a economiei R. Moldova cu 4%
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

BERD prognozează pentru anul 2020 o scădere a economiei R. Moldova cu 4%

Criza provocată de pandemia de COVID-19 va afecta negativ economia R. Moldova, al cărei PIB în acest an riscă să scadă cu 4%.

Potrivit Infotag, acestea sunt prognozele experţilor BERD, publicate în raportul de primăvară al băncii cu privire la perspectivele economice regionale.

"Reducerea cererii din partea partenerilor comerciali ai R. Moldova va duce la scăderea exporturilor, în special din zonele de liber schimb, integrate în schemele globale de livrări. Este posibilă reducerea remitenţelor, lucru care va afecta veniturile cetăţenilor", se arată în document.

Autorii consideră că "incertitudinea crescută este agravată de instabilitatea pe piaţa financiară, ceea ce poate duce la suspendarea proiectelor investiţionale în sectorul privat".

În opinia experţilor BERD, redresarea economică a R. Moldova va depinde de termenul ridicării restricţiilor şi de revenirea economiei la normal. Dacă acest lucru se întâmplă în a doua jumătate a anului, atunci în 2021, creşterea economică se va relua şi poate ajunge la 5%.

În prognoza din noiembrie 2019, BERD a anticipat o creştere a economiei R. Moldova în 2020 de 3,8%.
Similare
RECOMANDĂRI