ECONOMIC

BERD atenţionează. O anchetă necorespunzătoare în cazul Victoriabank riscă să destabilizeze întreg sectorul financiar

post-img

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este îngrijorată în privinţa acuzaţiilor intentate de Procuratura Anticorupţie împotriva Vctoriabank şi a recentulUI mandat al instanţei, care autorizează Procuratura Anticorupţie să pună sub sechestru activele Victoriabank în legătură cu investigarea activităţilor frauduloase în sectorul bancar din anul 2014.

Într-un comunicat de presă, BERD menţionează că, în calitate de acţionar la Victoriabank, salută colaborarea băncii cu autorităţile moldoveneşti în investigarea activităţilor care au avut loc înainte ca BancaTransilvania să devină acţionar în ianuarie 2018, scrie Bizlaw.md.

Mai mult, BERD îşi exprimă încrederea că ancheta va respecta clienţii Victoriabank, precum şi acţionarii actuali ai acesteia şi se va desfăşura în conformitate cu procesul cuvenit, luând în considerare potenţialele consecinţe asupra sistemului bancar din Moldova.

”Eşecul în acest sens riscă să destabilizeze întregul sector financiar, cu consecinţe grave asupra economiei Moldovei”, se spune în comunicatul instituţiei.

În comunicat se mai spune că fiind cel mai mare investitor instituţional din Moldova, BERD consideră că un sector bancar puternic şi stabil este o precondiţie a stabilităţii financiare şi unul dintre pilonii dezvoltării şi creşterii economice durabile. Iar conform mandatului său, BERD a jucat un rol activ în transformarea Victoriabank lansată în 2016 şi rămâne acţionar în cadrul instituţiei controlată de Banca Transilvania şi BERD.

”Un sector bancar puternic şi stabil este, de asemenea, de o importanţă majoră pentru atragerea investitorilor locali şi internaţionali. Împreună cu un sistem judiciar transparent, statul de drept şi protecţia deplină a investitorilor garantată de instituţiile de stat, acesta reprezintă un element cheie al unui mediu de afaceri solid”, se menţionează în comunicat.