ECONOMIC

Avantajele comerţului online. Consumatorii economisesc timp şi au o diversitate mai mare de produse

post-img

Angajaţii din comerţul online sunt de două ori mai productivi decât cei din magazinele tradiţionale. Au şi salariile mai mari. În plus, comerţul electronic este mai transparent, dezvoltă concurenţa şi permite mai multe promoţii, pentru că prezintă o gamă mult mai mare de produse potrivit unui studiu realizat de profesorii Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Pentru consumatori este foarte important şi că, atunci când îşi fac cumpărăturile online, câştigă timp liber.

Orlando Ciocănescu are de 8 ani un magazin online prin care vinde mai ales jucării. De un an a deschis şi un mic magazin tradiţional pentru a le da încredere celor obişnuiţi să vadă produsele şi să discute cu un vânzător în carne şi oase.

În magazinele online lucrează mai mulţi angajaţi cu studii superioare care se ocupă în special de partea tehnologică si de marketing. Fluxurile de lucru sunt eficientizate prin automatizare.

În România sunt acum peste 7.000 de magazine online, dar specialiştii estimează că numărul lor ar urma să se dubleze spre finalul anului. Cu toate acestea, România e în continuare pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte ponderea cumpărăturilor online raportată la numărul total al utilizatorilor de internet.