Aria domeniilor eligibile în cadrul proiectului „Livada Moldovei” a fost extinsă
Sursa foto:livada-moldovei.md Vizualizari:

Aria domeniilor eligibile în cadrul proiectului „Livada Moldovei” a fost extinsă

Guvernul Republicii Moldova şi Banca Europeană de Investiţii au extins aria domeniilor eligibile în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”. Decizia a fost anunţată, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Astfel, conform acestui acord pot fi depuse cereri de finanţare pentru investiţii în LEGUMICULTURĂ, Cultivarea strugurilor de soiuri tehnice şi  VINIFICAŢIE, FLORICULTURĂ (inclusiv plante medicinale şi cele folosite la producerea uleiurilor esenţiale), ARHITECTURĂ PEISAGISTICĂ şi TURISMUL RURAL. 

În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” 120 milioane Euro sunt investiţi în tehnologizarea şi mecanizarea proceselor de producere primară în horticultură, dotarea cu sisteme de irigare şi antigrindină, modernizarea proceselor de procesare dar şi diversificarea pieţelor de desfacere pentru fructele, legumele, vinurile şi pomuşoarele moldoveneşti.

Proiectul urmăreşte facilitarea şi crearea condiţiilor favorabile pentru restructurarea lanţului valoric al sectorului horticol din Republica Moldova.

Beneficiarii potenţiali ai proiectului sunt peste 300 de agenţi economici care activează în domeniul horticol şi peste 50 mii de gospodării ţărăneşti. Instituţiile de învăţământ şi de cercetare în domeniul horticol vor fi modernizate în vederea ajustării la standardele internaţionale de calitate.

 În cadrul Proiectului sunt disponibile credite investiţionale acordate prin intermediul băncilor comerciale: BC ”Energbank” SA, BC ”Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA, BC ”Procredit Bank” SA şi BC ”Comerţbank” SA. Horticultorii şi operatorii economici din domeniile conexe pot beneficia de finanţarea în leasing accesibilă prin intermediulBC ”Mobiasbancă – Groupe Societe Generale ”SA.

Valoarea minimă a alocărilor pentru investiţii este de 5000 Euro. Pot fi accesate credite de până la 5 milioane Euro. Termenul de creditare este de maxim 10 ani cu o perioadă de graţie de până la 4 ani. Rata dobânzii este una competitivă, de până la 5% pentru credite în Euro şi de aproximativ 8% pentru creditele în MDL. În cadrul Proiectului  sunt acordate facilităţi fiscale, aplicarea cotei TVA ”Zero” şi facilităţi la import prin scutirea de plata taxelor şi procedurilor vamale, accize şi TVA la importul utilajelor sau serviciilor.

În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” Guvernul Republicii Moldova investeşte  în reabilitarea sectorului Horticol 120 milioane Euro. Banii sunt un împrumut acordat de Banca Europeană  de Investiţii. Proiectul va fi implementat de către Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale şi Mediului până în anul 2024.

Similare