Aprobat. Programul PARE 1+1 va fi extins până în 2021. Se prevede alocarea a circa 49 de milioane de lei
Sursa foto:argumentul.info Vizualizari:

Aprobat. Programul PARE 1+1 va fi extins până în 2021. Se prevede alocarea a circa 49 de milioane de lei

Executivul a aprobat astăzi proiectul de lege cu privire la Programul de atragere a remitenţelor în economie ”PARE 1+1” pentru anii 2010-2018, în vederea extinderii termenului de activitate până în anul 2021.

Termenul Proiectului ”PARE 1+1” a expirat în data de 29 octombrie curent. Iniţiativa de extindere a termenului Programului PARE 1+1, are drept obiectiv revizuirea componentelor acestuia şi maximizarea impactului pentru dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu în Republica Moldova. 
 
”Pe perioada implementării Programului ”PARE 1+1” (2010-2018), s-a constatat că acesta contribuie în mod direct la creşterea investiţiilor productive în activităţile de afaceri din Moldova provenite din remitenţe. De asemenea, contribuie la sprijinirea lucrătorilor migranţi la întoarcerea în ţară. Totodată, prin acest program sunt sprijinite şi familiile dependente de mijloacele financiare, provenite din remitenţe, în generarea de investiţii”, a specificat Chiril Gaburici.

Prin proiect dat se aduce claritate în procedura de aplicare la Program, completarea unor definiţii şi listei grupului ţintă de participanţi la Program, optimizarea setului de documente necesare pentru aplicare şi introducerea categoriilor de costuri/bunuri neeligibile, precum şi, unele prevederi ce ţin de statutul şi drepturile beneficiarilor la program.
 
În conformitate cu Cadrul Bugetar pe Termen Mediu pe perioada 2019-2021 şi Strategia sectorială de cheltuieli în domeniul dezvoltării sectorului privat, pentru finanţarea Programului ”PARE 1+1” pentru anii 2019-2021 este prevăzută alocarea a 40 mil. lei anual, care vor permite cofinanţarea a circa 480 de afaceri ale lucrătorilor migranţi şi/sau rude de gradul I ale acestora.

Totodată, prin intermediul resurselor financiare externe atrase de către ODIMM în cadrul Proiectului ”Support to SMEs in rural areas” finanţat de către Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, pentru implementarea Programului ”PARE 1+1” este prevăzută alocarea a circa 49 mil. lei pentru o perioadă de 3 ani, astfel, fiind posibilă cofinanţarea suplementară a circa 500 de afaceri ale lucrătorilor migranţi şi/sau rudelor de gradul I ale acestora.
 
Similare