ECONOMIC

Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului s-au întrunit la primul Forum energetic

post-img

Republica Moldova este dependentă de resursele energetice de import în proporţie de 86%, iar ponderea energiei regenerabile este puţin peste 14%. Către 2020, Moldova îşi propune să ridice indicele energiei regenerabile până la 17%.

Oportunităţile existente pe segmentul energiei regenerabile au fost discutate astăzi, 22 iunie, la Chişinău, în cadrul primului Forum al Eficienţei Energetice care reuneşte peste 60 de antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului, transmite IPN.

Evenimentul este organizat sub patronajul Ambasadei Republicii Italiei. Ambasadoarea Valeria Biagiotti a remarcat că utilizarea energiei regenerabile va rezolva problema asigurării populaţiei cu energie electrică mai ieftină şi va crea în Republica Moldova noi locuri de muncă. „Având în vedere creşterea tarifelor la gaze şi energia termică pentru consumatori. Moldova are nevoie de dezvoltarea sectorului eficienţei energetice şi de apropierea acestuia de cel european”, a adăugat Valeria Biagiotti.

Vitalie Iurcu, viceministru al Economiei, a menţionat că eficienţa energetică este o prioritate şi un instrument important în asigurarea energetică a ţării. „Moldova se dezvoltă foarte bine pe direcţia biomasă, avem un şir de proiecte finanţate de diferite instituiţii. Fondul pentru Eficienţă Energetică deţine un segment foarte important la acest capitol. Scopul nostru este să facem din acest fond un exemplu bun de folosire eficientă a banilor publici, dar şi a banilor donatorilor pentru sporirea eficienţei energetice a clădirilor, spitalelor, şcolilor şi altor obiecte sociale”, a spus Vitalie Iurcu.

Şeful Secţiei operaţiuni a Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Aneil Singh, a remarcat că eficienţa energetică oferă potenţial pentru autorităţile publice, dar şi pentru business. Uniunea Europeană a investit şi va investi în eficienţa energetică deoarece drept urmare, se va crea un impact pozitiv pentru populaţie, costuri şi mediul ambiant.

„Eficienţa energetică este o direcţie foarte actuală pe ambele maluri ale Nistrului, deoarece noi tindem să dezvoltăm exportul, iar astăzi, pentru a fi un concurent demn, în special în Uniunea Europeană, unde se află principalele noastre pieţe, trebuie să fii competitiv”, a menţionat şeful Secţiei relaţii economice externe a Camerei de Comerţ şi Industrie de pe malul stâng al Nistrului, Vladimir Isaev.

Potrivit directorului Camerei de Industrie a Republicii Moldova, Cristina Samson, economisirea energiei înseamnă şi economisirea banilor. „Eficienţa ne va aduce atât economii de resurse financiare, cât şi economii de resurse de energie”.

Forumul Eficienţei Energetice se desfăşoară în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Regenerabile. Evenimentul este organizat de platforma de cooperare trans-riverană Business Bridge, o colaborare între Camera de comerţ şi Industrie Moldo-Italiană, Camera de Comerţ şi Industrie de pe malul stâng al Nistrului şi Centrul pentru Dezvoltare Socio-Economică şi Susţinere a Antreprenoriatului Inovaţional.