ANRE suspendă procesul de aprobare a tarifelor fixe şi preţurile plafon la energia electrică produsă din surse regenerabile
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

ANRE suspendă procesul de aprobare a tarifelor fixe şi preţurile plafon la energia electrică produsă din surse regenerabile

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) suspendă procesul de publicare în Monitorul Oficial şi punere în aplicare a Hotărârii Consiliului de Administraţie al ANRE privind aprobarea tarifelor fixe şi preţurile plafon la energia electrică produsă din surse regenerabile de energie de către producătorii care vor obţine statutul de producător eligibil în anul 2020.

Decizia este motivată de faptul că Parlamentul a declarat starea de urgenţă.Potrivit unui comunicat de presă, prin suspendarea procesului se doreşte ”asigurarea unui proces echitabil, transparent şi nediscriminatoriu pentru toţi potenţialii producători eligibili de energie electrică din surse regenerabile”, scrie bizlaw.md.

Despre data expedierii la Monitorul Oficial şi data intrării în vigoare a Hotărârii ANRE va informa suplimentar şi în termeni proximi potenţialii producători eligibili de energie electrică din surse regenerabile, cert este că aceasta se va realiza după ridicarea stării de urgenţă.

Agenţii economici care au achitat în contul bancar al ANRE garanţiile de participare pot solicita restituirea acestora. Solicitările de restituire a garanţiilor de participare pot fi expediate Agenţiei prin intermediul poştei electronice (email: [email protected]).

Similare
RECOMANDĂRI