ECONOMIC

34,4 miliarde lei încasate de Serviciul Fiscal de Stat în 9 luni ale anului 2021

post-img

Încasările la Bugetul public naţional administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit în 9 luni ale anului curent 34,4 miliarde lei, ceea ce denotă o creştere cu peste 5,3 miliarde lei sau cu 18,3 % în raport cu perioada similară a anului precedent.

Astfel, la Bugetul de stat, în 9 luni ale anului 2021 s-au încasat 14,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 2,3 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, sau o creştere de 18,6 %. 

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 3,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu 857,2 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu 28,6 %.

De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menţionată, s-au încasat 11,9 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,6 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creştere de 15,8 %.      

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală s-au acumulat 4,0 miliarde lei, ceea ce constituie cu 547,3 milioane lei mai mult în comparaţie cu perioada similară a anului 2020 sau cu 15,8 %.