DIFERIŢI, DAR LA FEL

O fetiţă de 12 ani, cu autism, este pasionată de pian şi a învăţat singură să cânte

Se ştie că persoanele cu autism trăiesc într-o lume a lor, unde adesea nu mai este loc pentru altcineva. Însă atunci când îşi fac o pasiune, aceasta devine sensul vieţii lor. Este şi cazul Corinei, o fată de 12 ani, din Chişinău, pasionată de pian şi de tot ce înseamnă note muzicale. Nu prea reuşeşte să îşi exprime emoţiile, din cauza tulburării de comportament, însă îngână melodii cât e ziua de lungă. Să-i aflăm povestea, într-un nou reportaj al campaniei „Diferiţi, dar la fel”.

Pe Corina am surprins-o la ore, într-o şcoală specială unde învaţă doar elevi cu tulburări de comportament. Încearcă să se concentreze la lecţii, deşi îngână încet o melodie. Asta face toată ziua, ne spun părinţii ei. Nu o prea vedem zâmbind, până ajunge la ora ei preferată: educaţia muzicală. Aici, este în lumea ei.

 Corina a învăţat să cânte singură la pian. O face acum şi fără să privească clapele, şi cu o singură mână. Probabil că Dumnezeu i-a luat ceva, dar i-a oferit altceva în schimb, crede profesoara de educaţie muzicală.

Când se plictiseşte de pian, Corinei îi place să cânte cu vocea şi să danseze. Aşa cum poate ea.

Tulburările din spectrul autist au fost evidente chiar din primele luni de viaţă ale Corinei, ne spune mama ei. De atunci terapia comportamentală stă la loc de frunte în casa familiei lor. Să nu vă imaginaţi însă că aceşti copii nu au emoţii. Ca orice om, şi Corina are supărările ei, care nu o lasă cu una cu două. Ce o binedispune însă mereu e clar, muzica. Unde mai pui că aceasta este şi una dintre cele mai bune terapii recomandate de medici.

Corina este fericită că s-a născut într-o familie mare şi unită. Are un frate mai mare, student, şi unul micuţ, care nu se dezlipeşte de mama şi tata.

În afară de dragostea familiei, aceşti copii au nevoie de toleranţa şi acceptarea societăţii. Este elementar să li se cedeze rândul la medic sau la magazin, pentru că în lumea lor nu există noţiuni precum răbdare sau reguli.

Ca orice fetiţă, Corina are o relaţie specială cu tatăl ei. Acesta este mult mai răbdător şi înţelegător. Petrec mult timp împreună, este un bărbat puternic şi protector. Însă e de ajuns să îl întrebi ceva de Corina şi îi dau lacrimile îndată.

Iubiţi-vă copiii şi credeţi în ei, ne spun Iurie şi Olga. Talentul nu ştie de boală.