Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

„Diferiţi, dar la fel”, despre tinerii cu sindromul Down: „Ei pot tot. Sunt punctuali, atenţi, dar trebuie să le dăm ocazia să facă ceva”

Despre ei se spune că sunt copiii soarelui. Că în lumea lor nu există răutate şi dispreţ şi sunt într-o permanentă nevoie de afecţiune. Vorbim de tinerii cu Sindromul Down, care sunt capabili nu doar să iubească, dar şi să muncească. Cunoaştem doi dintre ei, într-un nou reportaj din campania „Diferiţi, dar la fel”.

Daria adoră câinii de când era mică. Pentru că sunt buni şi fideli, spune ea. Plimbatul prietenilor cu blană a fost mereu terapia ei preferată, transformată astăzi într-o activitate care îi aduce şi ceva bani. De câteva ori pe săptămână, tânăra iese la plimbare cu Odysseas, acest Husky care i-a devenit cel mai bun prieten. Îl ia de acasă, se joacă în voie, iar pentru asta este platita.
 
„Eu iubesc toţi câinii. Ei sunt binevoitori, gingaşi, simpatici”, spune Daria Antonova.

Paula, stăpâna patrupedului, spune că se bucură de fiecare dată când Daria îi bate la uşă.
 
„Eram familiarizată cu aceste persoane care într-adevăr au ceva deosebit în ei, cu care lumea crede că este mai greu să intri în contact, dar de fapt este mult mai uşor pentru că ei sunt foarte deschişi, sunt foarte buni, şi dacă avem destulă răbdare este foarte uşor să creăm o prietenie şi să le dăm şansa să înţeleagă, pentru că şi ei sunt ca şi ei şi merită”, spune Paula Chiriac, stăpâna lui Odysseas.
 
Activitatea care îi aduce atâta bucurie Dariei şi altor adolescenţi cu Sindromul Down este posibilă graţie Olgăi, o voluntară care adoră câinii, dar iubeşte la fel de mult şi oamenii. Ea a iniţiat, dezinteresat, acest proiect şi crede cu tărie că terapia canină este ocupaţia ideală pentru tineri ca Daria.
 
„Noi ne prezentăm la stăpâni acasă, facem cunoştinţă cu animăluţul, ieşim afară, ne jucăm, ne plimbăm şi facem cunoştinţă. Şi aşa tânărul cu Sindromul Down nu numai se plimbă şi se joacă, dar dezvoltă motorica, şi se dezvoltă el. Şi pe viitor poate să fie integrat în societate”, spune Olga Emelianova.
 
70 de lei. Atât primeste Daria pentru a plimbare cu Odysseas. Nu sunt mulţi bani, dar contează enorm pentru ea. care, adesea, se simte inutilă şi stingheră. Iar unica persoană care o încurajează şi o susţine mereu este, bineînţeles, mama.

„Iubeşte să deseneze. Dansuri. Mă ajută pe acasă. Curăţenie face, la mâncare mă ajută. Îi plac animalele. Mai ales câinii. Noi am avut câini şi ea mereu era cu dânşii. Măcar că o fost de vreo două ori că au muşcat-o, oricum ea îi iubeşte”, soune Aurelia Antonova, mama Dariei.
 
Poate că tinerii cu sindromul Down nu devin specialişti în vreun domeniu, dar ce ştiu cel mai bine să facă este să iubească. Ei sunt cel mai bun exemplu de empatie necondiţionată.
 
Aceeaşi soartă o are şi Mansur, un tânăr de 19 ani care zâmbeşte mereu, adoră teatrul şi muzica. Ne-a primit acasă şi ne-a arătat ce ştie el  să facă mai bine.
 
Şi Mansur visează să aibă prieteni şi o ocupaţie care să-i ofere o cât de mică independenţă. Ceea ce în societatea noastră nu se prea întâmplă, din păcate.

„Ei pot tot. Pot să aibă grijă de bătrâni, de copii, sunt bone foarte bune, sau să îngrijească de animale. Ei sunt foarte punctuali, atenţi, memoria e bună, dar trebuie să le dăm această ocazie să facă ceva, să se dezvolte. Ei tot pot”, spune Antonina, mama lui Mansur.
Similare