Să oferi ajutor atunci când chiar tu ai nevoie de el este cea mai autentică formă de bunătate. De asta dau dovada mai multi tineri cu deficienţe mintale, care vin zilnic la un centru din Chişinău sa pregătească mâncare pentru bătrâni săraci. Merg apoi să îi hrănească si pentru toate astea, la sfarşit de lună, primesc nişte bani. Astfel încearcă să se facă utili familiei, societăţii şi să demonstreze că dar din dar se face rai.
La centrul "Speranţă şi Sănătate" este ora 8 dimineaţa. Unul câte unul, tinerii voluntari îşi fac loc la mesele din bucătărie, se înarmează cu cele necesare şi se apucă de lucru. Fiecare ştie ce are de făcut: cineva taie ceapa, altcineva curăţă cartofii sau morcovii. Pentru că sunt persoane cu capacităţi limitate, totul se face sub supravegherea Nataliei Costina, bucătăreasa centrului.
Aşa începe fiecare zi de muncă pentru acesti tineri. Uneori ar veni şi în week-end, atât de tare le place. Mai ales că la sfârşit de lună primesc şi un ajutor financiar. Mic, ce-i drept, de 40 de euro, dar sunt bani pe care ii câştiga singuri.
După ce se pregăteşte mâncarea, se pune atent în caserole care ajung pe mesele mai multor bătrâni suferinzi din vecinătate. Şi aici fiecare tanar voluntar are traseul şi beneficiarul său. Noi i-am însoţit pe Mihaela şi Oleg care, pe langa faptul ca împart aceeaşi soartă, formează şi un cuplu.
Am ajuns la doamna Valentina, prima bătrână care va mânca azi un prânz cald. După o viaţă de muncă, fostă contabilă a ajuns sa-si duca traiul in singuratate, iar cei mai dragi oaspeţi sunt aceşti tineri care îi trec zilnic pragul casei.
Nu au fost înzestraţi cine stie ce cu capacităţi intelectuale, dar ştiu să iubească necondiţionat. Mihaela ne-a povestit că se vede mireasă şi, pentru ea, Oleg este cel mai frumos barbat. Iar admiraţia este reciprocă.
Sunt împreună de trei ani, iar atunci când nu se văd la Centru, au grijă să îşi trimită mesaje drăguţe pe telefon.
După ce toţi beneficiarii sunt hrăniţi, urmează pauza de masă şi activităţile artistice. Apoi, spre seară, e timpul de mers acasă. Unii se descurcă singuri, după alţii vin părinţii. Am cunoscut-o aici şi pe mama lui Oleg, Eleonora Popurov, care are, de fapt, doi băieţi cu deficienţe mintale.
Viaţa a fost dură cu această femeie. S-a descurcat mereu singură cu un salariu de medic de familie şi o alocaţie mizeră pentru dizabilităţile băieţilor. Împart şi azi o cameră toţi trei. Dar cel mai bine a ştiut să-şi apere copiii de priviri răutăcioase.
Dima, baiatul mai mare, adoră să se plimbe cu troleibuzul şi să privească, zâmbind, pe geam, iar Oleg este foarte priceput în calculatoare. Optimismul este lecţia pe care femeia o învaţă zilnic de la băieţii ei. Pentru că în lumea lor e mereu soare. Pentru că ei nu se văd diferiţi când se privesc în oglindă.
Aşa începe fiecare zi de muncă pentru acesti tineri. Uneori ar veni şi în week-end, atât de tare le place. Mai ales că la sfârşit de lună primesc şi un ajutor financiar. Mic, ce-i drept, de 40 de euro, dar sunt bani pe care ii câştiga singuri.
După ce se pregăteşte mâncarea, se pune atent în caserole care ajung pe mesele mai multor bătrâni suferinzi din vecinătate. Şi aici fiecare tanar voluntar are traseul şi beneficiarul său. Noi i-am însoţit pe Mihaela şi Oleg care, pe langa faptul ca împart aceeaşi soartă, formează şi un cuplu.
Am ajuns la doamna Valentina, prima bătrână care va mânca azi un prânz cald. După o viaţă de muncă, fostă contabilă a ajuns sa-si duca traiul in singuratate, iar cei mai dragi oaspeţi sunt aceşti tineri care îi trec zilnic pragul casei.
Nu au fost înzestraţi cine stie ce cu capacităţi intelectuale, dar ştiu să iubească necondiţionat. Mihaela ne-a povestit că se vede mireasă şi, pentru ea, Oleg este cel mai frumos barbat. Iar admiraţia este reciprocă.
Sunt împreună de trei ani, iar atunci când nu se văd la Centru, au grijă să îşi trimită mesaje drăguţe pe telefon.
După ce toţi beneficiarii sunt hrăniţi, urmează pauza de masă şi activităţile artistice. Apoi, spre seară, e timpul de mers acasă. Unii se descurcă singuri, după alţii vin părinţii. Am cunoscut-o aici şi pe mama lui Oleg, Eleonora Popurov, care are, de fapt, doi băieţi cu deficienţe mintale.
Viaţa a fost dură cu această femeie. S-a descurcat mereu singură cu un salariu de medic de familie şi o alocaţie mizeră pentru dizabilităţile băieţilor. Împart şi azi o cameră toţi trei. Dar cel mai bine a ştiut să-şi apere copiii de priviri răutăcioase.
Dima, baiatul mai mare, adoră să se plimbe cu troleibuzul şi să privească, zâmbind, pe geam, iar Oleg este foarte priceput în calculatoare. Optimismul este lecţia pe care femeia o învaţă zilnic de la băieţii ei. Pentru că în lumea lor e mereu soare. Pentru că ei nu se văd diferiţi când se privesc în oglindă.
