Programul Uniunii Europene (UE) „Măsuri de Promovare a Încrederii” a selectat zece obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului, care vor beneficia de lucrări de restaurare. Decizia a fost luată în urma consultării publicului şi experţilor în domeniu.
Pe malul drept al râului Nistru, obiectivele selectate sunt: Moara de vânt din satul Gaidar; proiectul de digitalizare a desenelor animate realizate de Moldova-Film; Turnul de apă din Şoldăneşti; Cavoul familiei Macri din Dubăsarii Vechi; Muzeul din Doroţcaia. Obiectivele de pe malul stâng al râului Nistru sunt: Sinagoga din satul Raşcov; Aula Colegiului de Arte din oraşul Bender; Turnul vânturilor din Stroeşti (Stroenţi); Biserica din satul Raşcov; Moara de apă din satul Beloci, scrie Moldpres.
Procesul de selectare a început în ianuarie 2020, cu un apel de depunere a ideilor de proiecte. În urma acestuia, la sfârşitul lunii februarie 2020 au fost înregistrate 248 de propuneri. Grupul de Monitorizare a Patrimoniului Cultural, din care fac parte experţi locali şi internaţionali, creat în cadrul Programului, a ales 30 de obiective. Acestea au fost vizitate de specialişti, pentru o documentare mai minuţioasă. Ulterior, 16 proiecte au fost supuse unui proces public de votare, care s-a încheiat pe 3 august şi care a înregistrat circa 37.000 de voturi.
La rândul lor, specialiştii Grupului de Monitorizare a Patrimoniului Cultural au analizat fiecare obiectiv prin prisma importanţei sale cultural-istorice, a urgenţei lucrărilor de restaurare şi a principiilor de consolidare a încrederii. Lista finală a proiectelor care vor fi restaurate cu ajutorul Uniunii Europene reprezintă în proporţie de 50% votul publicului şi 50% - decizia experţilor.
„În continuare, echipa Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), va semna memorandumurile de înţelegere cu instituţiile care gestionează obiectivele cultural-istorice. Ulterior, vor fi elaborate schiţele de proiect şi vor fi iniţiate lucrările de restaurare a construcţiilor, în conformitate cu regulamentele locale şi internaţionale privind conservarea patrimoniului cultural”, susţine PNUD.
Fiecare etapă a procesului va fi comunicată, iar companiile care vor efectua lucrările de proiectare şi restaurare vor fi selectate prin concurs public, în conformitate cu procedurile de achiziţii ale PNUD.
Cea de-a cincea etapă a Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii” a fost lansată în ianuarie 2019 şi va dura până în 2021 inclusiv. Proiectul, cu un buget de circa 10,7 milioane de dolari, este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în măsuri comune.