CULTURĂ

VIDEO. Voluntarii au adus un omagiu regretaţilor artişti şi patrioţi Doina şi Ion Aldea-Teodorovici

Un sfert de secol de la trecerea în nefiinţă a cuplului de artişti şi patrioţi Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. La monumentul ridicat la intrarea în Parcul Valea Morilor, mai mulţi voluntari ai Asociaţiei Obşteşti „Unirea-ODIP” din Chişinău au omagiat numele celor care au luptat pentru patrie şi valori naţionale. Iar trecătorii spun ca nu i-au uitat.

Muzica iubiţilor cantautori, care au apărat Basarabia prin piesele lor patriotice, a răsunat din nou în semn de preţuire şi dor. Melodiile despre suveranitate, casă, neam, iubire şi limbă i-au întâmpinat pe trecători, la intrarea în Parcul Valea Morilor din Chişinău.

Numele celor două inimi gemene, care au fost împreună şi în viaţă, şi pe scenă, este asociat cu ideea de patriotism.
 
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici sunt eroii Republicii Moldova, cunoscuţi şi ca interpreţi ai independenţei, ce au luptat pentru suveranitate şi limbă, pentru valorile româneşti. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici s-au stins din viaţă în urma unui accident rutier în noaptea de 30 octombrie.