CULTURĂ

VIDEO. Expoziţia „Timpuri” este deschisă publicului până pe 19 aprilie

Explozie de culoare, sentimente şi portrete. Toate pot fi găsite la expoziţia specială de pictură a artistului plastic Eleonora Romanescu. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român la Chişinău, vine să promoveze producţia culturală românească din Republica Moldova.

Eleonora Romanescu s-a afirmat prin tablourile inconfundabile, care exprimă fidelitatea faţă de tradiţie şi faţă de valorile artei clasice. În cei peste 50 de ani de creaţie, nici nu mai ştie numărul expoziţiilor organizate sau al tablourilor pictate. La expoziţia organizată de ICR la Chişinău, a adus 53 de lucrări, jumătate dintre acestea fiind portrete. La cei 90 de ani, artista continuă să picteze cu pasiune.
 
Pictoriţa ştie cum să creeze un dialog viu cu ajutorul culorilor, atât în peisaje, cât şi în portretele sale. Operele pictoriţei au fost văzute în numeroase oraşe din Japonia, România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Canada şi SUA.
 
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Centrul cultural ARTELIT şi Galeria Europe’s Art din Belgia.  Expoziţia este deschisă publicului până pe 19 aprilie la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici” din Chişinău.