UNESCO: Încă 20 de noi situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial în 2018. Includerea Roşiei Montane a fost amânată
Sursa foto:adevarul.ro Vizualizari:

UNESCO: Încă 20 de noi situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial în 2018. Includerea Roşiei Montane a fost amânată

Ansamblul Art Deco din Mumbai, India, oraşul industrial Ivrea din Italia şi oraşul califat Azahara din Spania se numără printre cele 20 de noi situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO la cea de-a 42-a sesiune, care are loc în perioada 24 iunie - 4 iulie, la Manama, în Bahrain.

Anul acesta, 28 de situri au fost candidate pentru înscrierea în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, printre acestea numărându-se şi localitatea Roşia Montană din România, potrivit site-ului organizaţiei.

Majoritatea siturilor au fost culturale - 20, patru - naturale, trei dintre candidaturi au fost mixte, iar una a constat într-o extensie, scrie Mediafax. Miza este una mare: înscrierea în lista Patrimoniului Mondial oferă acestor candidaţi o valoare "excepţională", de natură să atragă turişti şi investiţii financiare.

De cealaltă parte, presupune eforturi de a conserva aceste situri, ecosistemele lor şi de a rezista acţiunilor de urbanizare, în caz contrar riscând retragerea de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Anul acesta au fost incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO următoarele situri culturale: zona arheologică Thimlich Ohinga din Kenya, vechiul oraş Qalhat din Oman, oaza Al-Ahsa - peisaj cultural în evoluţie din Arabia Saudită, ansamblul gotic victorian şi art deco din Mumbai, India, peisajul arheologic Sassanid din provincia Fars, din Iran, siturile creştine secrete din regiunea Nagasaki, din Japonia, Sansa - mănăstirile budiste din Coreea de Sud, terenurile de vânătoare inuite Aasivissuit-Nipisat din Danemarca, complexul arheologic Hedeby şi Danevirke din Germania, Ivrea - oraş industrial din secolul al 20-lea, din Italia, oraşul califat Medina Azahara din Spania, situl Göbekli Tepe din Turcia şi catedrala Naumburg din Germania.

De asemenea, au fost incluse siturile naturale Munţii Barberton Makhonjwa din Africa de Sud, zona Chaine des Puys - Limagne din Franţa şi regiunea Fanjingshan din China şi siturile mixte Parcul natural Chiribiquete din Columbia, peisajul forestier Pimachiowin Aki din Canada şi Valea Tehuacán-Cuicatlán din Mexic.

A mai fost aprobată includerea extensiei Văii Bikin din Federaţia Rusă, pentru situl Central Sikhote-Alin, deja aflat în lista Patrimoniului Mondial din 2001.

În ceea ce priveşte includerea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, aceasta a fost amânată.

Dosarul "Peisajul Cultural Minier Roşia Montană" a fost trimis de Ministerul Culturii din România la UNESCO, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, pe 4 ianuarie 2017 şi primise recomandare pentru includere din partea International Council on Monuments and Sites (ICOMOS).

Înainte de debutul celei de-a 42-a sesiuni a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial, 1.073 de situri erau înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Similare