CULTURĂ

Un tânăr basarabean vrea să ilustreze, prin intermediul benzilor desenate, un roman de 600 de pagini

Benzile desenate, un segment de creaţie mai puţin cunoscut pe meleagurile basarabene, se bucură de o ascensiune în ultimii ani. Octavian Curoşu este un tânăr ilustrator care-şi propune să popularizeze benzile desenate în Republica Moldova. Munceşte mult şi are un singur vis - să ilustreze un roman de 600 de pagini.

În anul 2012, Octavian făcea primii paşi în lumea benzilor desenate. Pe atunci, era student la Facultatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca, în România, acolo unde a şi descoperit schiţele, culorile şi poveştile relatate prin desen.

Tânărul spune că Republica Moldova are mult de lucru pentru a putea face concurenţă culturii benzilor desenate din ţări cum ar fi Franţa sau Belgia. Iar pentru a conştientiza forţa pe care o are animaţia, ilustratorul ne-a propus chiar şi un exerciţiu de imaginaţie.
 
Un rezultat cu care se mândreşte tânărul este un concurs de animaţie în aer liber, desfăşurat în 2018 la Braşov, unde s-a clasat printre cei trei câştigători.
 
Ca orice creator, tânărul are lucrări care îi aduc o satisfacţie aparte. Activităţile cotidiene, aparent simple, îi servesc de multe ori drept inspiraţie.
 
Până a ajunge să ilustreze un roman de 600 de pagini, aşa cum si-a planificat, Octavian vrea să promoveze benzile desenate autohtone, care au familiarizat noile generaţii cu basmele spuse la gura sobei.

Benzile desenate mai sunt numite şi a noua artă. În România, acestea au apărut, în premieră, în 1893, fiind publicate în prima revistă de profil de acolo.