Teatrele din Chişinău prezintă 12 piese de teatru în acest weekend
Sursa foto:expressdebanat.ro Vizualizari:

Teatrele din Chişinău prezintă 12 piese de teatru în acest weekend

La teatrele din Chişinău vor avea loc 12 spectacole în acest weekend.

Programul spectacolelor începe sâmbătă, la ora 11:00, la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”, unde va fi jucată piesa „Perla magică” de V. Petrov.
 
Tot sâmbătă, la ora 18:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” va fi prezentat spectacolul „Aveţi ceva de declarat?” de Georges Feydeau şi la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” – spectacolul „Cină în stil francez” de Marc Camoletti, iar la ora 18:30, la Teatrul Naţional „Eugene Ionesco” – spectacolul „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri şi la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” – spectacolul „Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov.
 
Duminică, la ora 11:00, la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” va avea loc spectacolul „Motanul încălţat” de Charles Perrault şi la ora 12.00, la Teatrul Republican „Luceafărul” – spectacolul „Frumoasa şi Bestia” de Charles Perrault.
 
Tot duminică, la ora 17:00, publicul este aşteptat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, la spectacolul „Rigoletto”, operă în trei acte de Giuseppe Verdi.
 
În aceeaşi zi, la ora 18:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” va fi jucat spectacolul „Balamucul vesel” de S. T. Burke şi la Teatrul Republican „Luceafărul” – spectacolul „Striptease masculin sau Goi-puşcă” după Anthony McCarten, iar la 18:30, la Teatrul Naţional „Eugene Ionesco” – spectacolul „Căldură în Noiembrie” de Yana Dobreva şi la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” – spectacolul „Doctor de femei” de Georges Feydeau, scrie MOLDPRES.
Similare