Teatrele din Chişinău îşi aşteaptă spectatorii
Sursa foto:moldpres.md Vizualizari:

Teatrele din Chişinău îşi aşteaptă spectatorii

Mai multe spectacole vor avea loc la teatrele din Chişinău în perioada 4-6 mai, informează MOLDPRES.

Vineri, ora 18:00, la Teatrul „De pe strada Trandafirilor” va fi jucat spectacolul „Alarma Varşoviană”, tragedie umană dedicată celor 70 de ani de la victoria asupra fascismului, iar la 18:30, la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” – spectacolul „Hamlet cursa de şoareci” de W. Shakespeare şi la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” – spectacolul „Călătorie cu de-a sila” de Moliere.
 
Sâmbătă, la ora 11:00, la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” va fi prezentat spectacolul „Cântecul mierlei” de Annie M. G. Schmidt, la 18:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” – spectacolul „KRUM” de Hanoch Levin, premieră, la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” - spectacolul „Conacul misterios” de Don Nigro şi la 18:30, la Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale” – spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu.
 
Duminică, la 11:00, la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” va avea loc spectacolul „Câinii cu colaci în coadă” de Gheorghe Calamanciuc, la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov – spectacolul „38 de papagali” de G. Oster şi la 12:00, la Teatrul Republican „Luceafărul” – spectacolul „Fata Babei şi Fata Moşneagului” după Ion Creangă.    
 
În aceeaşi zi, la ora 17:00, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” îşi aşteaptă publicul la spectacolul „Dama de pică”, de P. I. Ceaikovski, după povestirea omonimă a lui A. Puşkin.
 
Tot duminică, la 18:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” va fi jucat spectacolul „KRUM” de Hanoch Levin,  la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” – spectacolul „Pescăruşul” de A. P. Cehov, la Teatrul „De pe strada Trandafirilor” – spectacolul „Alarma Varşoviană” şi la Teatrul Republican „Luceafărul” – spectacolul „Un caz neordinar într-un spital familial” după Ray Cooney.
Similare