CULTURĂ

Spectacol omagial de Ziua Culturii Naţionale. Evenimentul a fost dedicat şi celor 100 de ani de activitate a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu"

De Ziua Culturii Naţionale şi la 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, pe scena Teatrului din Chişinău, care îi poartă numele, a fost organizat un spectacol omagial. Evenimentul a fost dedicat şi celor 100 de ani de activitate a Teatrului Naţional "Mihai Eminescu", care vor fi sărbătoriţi în acest an. Directorul institutiei promite că va pregăti mai multe surprize pentru iubitorii culturii.

Mihai Eminescu este considerat cel mai mare poet din literatura română. Actorii Treatrului Naţional i-au recitat cele mai cunoscute versuri. 

Rând pe rând, actori au citit şi din lucrările eminesciene de publicistică mai puţin cunoscute. Spectacolul a fost transmis şi în mediul online. 

Teatrul Naţional Mihai Eminescu are deja un secol de exitenţă. 

PETRU HADÂRCĂ, director, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" Chişinău: "O sută de ani de creaţie artistică. O sută de anipe scena acestui teatru. Au activat generaţii de aur, de actori care au jucat, au suferit şi au ars ca o lumânare pentru cultura română şi limba română".

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că sărbătorim nu doar moştenirea culturală a neamului, dar şi eforturile artiştilor. 

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: "Stimaţi artişti voi fi alături de voi şi mă voi bucura de creaţiile dumneavoastră. Astăzi mai celebrăm un eveniment important Centenarul teatrului Naţional Mihai Eminescu. Este o onoare pentru mine să fiu pe această scenă care a găzduit timp de o sută de ani personalităţi care au jucat în spectacole celebre".

Spectatorii s-au bucurat că au putut reveni în sala de spectacole. 

"Teatrele, concertele ne luminează, ne fac mai buni, mai liniştiţi. Eu venind din medicină să credeţi că noi chiar avem cea mai mare nevoie de această relaxare, mai ales în perioada asta atât de dură pentru toată omenirea.  Şi noi la spital am organizat un mic eveniment decicat şi zilei culturii şi zilei de naştere marelui poet. Îmi pare foarte rău că nu toţi au acces pentru că e o energie extraordinară care practic te doboară. Dor de Mihai Eminescu, dor de Slova lui".

În acest an, reprezentanţii Teatrului Naţional Mihai Eminescu vor organiza mai multe evenimente dedicate centenarului. Vor fi spectacole, expoziţii dedicate pictorilor scenografi dar este programat şi un turneu prin România. Banca Naţională va emite şi o monedă jubiliară.