CULTURĂ

Spectacol de excepţie la Chişinău: „Caramitru - Mălăele, câte-n lună şi în stele”

post-img

Un spectacol de excepţie va avea loc în zilele de 25 şi 26 februarie la Chişinău. Duel de vorbe de duh, versuri alese, umor fin şi o muzică desăvârşită, pe strunele violoncelistului Adrian Naidin. Legendele scenei româneşti, actorul Horaţiu Mălăele şi prietenul său de-o viaţă, marele Ion Caramitru, vor juca la Sala cu Orgă din Chişinău încă o ediţie de gală a celei mai aplaudate producţii teatrale din ultimele sezoane: Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” vă invită cu drag la spectacolul ce este o excelentă provocare pentru doi maeştri rostitori de versuri. Caramitru recită răscolitor, imaginând, cu inteligenţă şi ingeniozitate, răspunsuri pe măsură unui Horaţiu Mălăele vulcanic, irezistibil şi plin de umor - demonstraţii de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topârceanu sau Nichita.

Horaţiu Mălăele rămâne un geniu comic care a demonstrat din plin că are la îndemână toate subtilităţile minţii şi ale sufletului, pe care le atinge folosind toate mijloacele artei. „Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani”, aşa cum îl descrie Ion Caramitru, neobositul Mălăele este într-o perpetuă căutare şi de aceea niciuna dintre apariţiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta. Violoncelistul Adrian Naidin este cel care a acceptat invitaţia de a da ritm acestui spectacol neconvenţional de cuvinte. „Rostit, sunetul ar putea deveni cuvânt”, spune Adrian Naidin. „Sunt întâlniri între cuvânt şi sunet. Ambele au aceeaşi origine: spiritul. Ambele vin din suflet”, spune el.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.