„Amorul Dănţuie şi Feste Joacă” după William Shakespeare, „Aveţi ceva de declarat?” de Georges Feydeau şi „Casa Mare” de Ion Druţă sunt doar câteva dintre piesele pe care spectatorii le vor putea vedea la Teatrul MIhai Eminescu din Chişinău.
Astfel, pe 12. februarie, de la ora 18:00, în Sala Mare va putea fi văzut spectacolul „Amorul Dănţuie şi Feste Joacă” după William Shakespeare
„Amorul dănţuie şi feste joacă” reuneşte patru comedii shakespeariene: „Nevestele vesele din Windsor”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Îmblânzirea scorpiei” şi „Neguţătorul din Veneţia” într-un regal teatral polifonic şi policrom, spre bucuria spectatorilor, dar şi a actorilor angrenaţi în spectacol. Inspirat de marele Will, regizorul Alexandru Vasilache a imaginat un scenariu ghiduş, coregrafic antrenant, unde dragostea joacă în voie şi le face feste cuplurilor de tineri îndrăgostiţi. O montare elegantă, bazată pe ritualuri şi tradiţii ancestrale; jocul, gluma, portul popular şi obiceiurile româneşti îmbracă cu îndemânare hazul shakespearian.
În aceeaşi zi, de la ora 18:30, în Sala Studio va putea fi vizionat spectacolul „Maria Tănase. Aş muri, moartea nu-mi vine” de Nelly Cozaru.
“Despre Maria Tănase s-au scris multe cărţi şi articole, s-au montat emisiuni radiofonice şi televizate, s-au editat zeci şi zeci de discuri, au avut loc mii de evenimente: anul Maria Tănase, festivalul Maria Tănase... Se pare însă că nu de-ajuns, din moment ce şi astăzi, când am celebrat 103 ani de la naştere, numele ei mai stârneşte atâta emoţie şi interes. Câţiva ani în urmă, în calitate de regizor am realizat un spectacol despre Edith Piaf. Spre bucuria noastră şi a spectatorilor noştri, acel spectacol a avut un traseu foarte bogat: zeci de reprezentaţii la Chişinău şi în provincie, participări la festivaluri (cele mai multe în România), un şir de premii ş.a. Şi totuşi, deseori se găseau spectatori, care se apropiau de noi, după ce spectacolul lua sfârşit şi ne întrebau, de ce nu am realiza o montare despre fiica neamului nostru, divina Regină a cântecului românesc, Maria Tănase, zicând: “Doar avem şi noi, românii, Piaf a noastră!”, a mărturisit Nelly Cozaru, regizoarea spectacolului.
Aşa este. Ambele cântăreţe au trăit în aceiaşi perioadă, au avut destine dramatice. Generozitatea fără margini, risipa fără reţinere, un suflet altruist fără măsură, lipsa de inhibiţii, urcuşurile şi coborâşurile ,şi multe-multe altele - compun similitudinile celor două mari destine... Din acea clipă, am visat să realizez un spectacol dramatic care ar vorbi spectatorului nostru, mai ales generaţiilor tinere, despre Maria Tănase, devenită simbolul cântecului românesc. Împreună cu tânăra actriţă, Tinca Gorcenco, am încercat să compunem un recital despre viaţa artistică a celei care a fost şi rămâne veşnic o voce inconfundabilă, inegalabilă, unică - o surprinzătoare şi emoţionantă lecţie de ambiţie, curaj, speranţă şi demnitate pe care ne-o serveşte Maria Tănase - „Maria cea fără de moarte”, neuitata şi celebra Pasăre Măiastră a neamului nostru”.
Pe 13 februarie, de la o ra 18:00, în Sala Mare vor veni „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa.
Spectacolul „Tache, Ianche şi Cadâr” readuce în scenă una dintre cele mai populare şi longevive piese clasice din dramaturgia românească, în care actorul are posibilitatea de a se descoperi, a se întrece pe sine însuşi.
Un spectacol cu umor irezistibil despre trei bătrâni puşi mereu pe şotii, doi tineri îndrăgostiţi, multe mofturi de mahala în toată splendoarea lor, dar şi despre toleranţă, prietenie, compasiune.
Aşadar, spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” este istoria noastră, a celor care trăim sub acelaşi soare şi împărtăşim aceleaşi gânduri şi aspiraţii omeneşti.
Pe 14 februarie, 14.02.2020 de la ora 18:00, în Sala Mare va putea fi vizionat spectacolul „Aveţi ceva de declarat?” de Georges Feydeau.
Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă<http://tnme.md/petru-hadarca>, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului chişinăuian, metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie şi forţă imaginativă.
“Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposeşte pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm premiera din 16 şi 17 aprilie. Să ne copleşească iureşul de muzică, situaţii haioase şi quiproquo-uri voioase, încântătoare cum n-a văzut Parisul!
Aveţi ceva de declarat? Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi. Şi de a juca de dragul spectatorului fidel!
Pe 15:02:2020, de la ora 18:00, în Sala Mare se va juca piesa „KRUM” de Hanoch Levin, spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
Avionul. Au anunţat deja aterizarea. Într-un oraş… Un oraş care şi-a păstrat tot ce şi-a mai putut păstra...Aeroportul. Vreo două cimitire. Un spital mai bun...altele la fel... de bune…Nişte cafenele...Un hotel… Să-i zicem Hilton...Un cinematograf... Un oraş... Un oraş care şi-a păstrat tot ce şi-a putut păstra... bineînţeles Nordul, Sudul, Vestul, Estul... dar să ajungi de la Sud la Nord înseamnă un efort,o decizie...ceva...şi noi suntem la Sud... într-un cartier situat la sudul unui oraş cu ieşire la mare...un oraş şi o mare... o mare de oameni...femei şi bărbaţi care uneori îşi ridică privirea spre cer ca să caute...să caute... unde se întoarce Krum fără realizări pentru a trăi fără scop într-o lume plină de aparenţe deşarte, idealuri false şi burţi pline, univers al zilei de azi, lipsit cu desăvârşire de sens, dragoste, valori sau gimnastică fie ea şi matinală, în care doar Mama îl iubeşte, de moare, pe Krum...
După cum observa Helen Kaye in Jerusalem Post: “Lumea lui Levin e ca Lumea lui Cehov, dar fără aşteptări." Toţi: Krum, Dupa, incurabilul Tugati, nemăritata Teruda, nepotolita Uma, neîmpăcata Mamă a lui Krum, inferiorul Tachteech, voluminosul Dolce şi siropoasa Felicia, filosoful doctor Shvoigen şi Shkita cel plin de speranţă, neînţelesul Bertoldo, Musca providenţei şi resturile sar cuminţei din cerc în cerc: curtează, se căsătoresc, curvăresc, dansează şi mor ca nişte profesionişti.
Hanoch Levin, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi israelieni, s-a născut la Tel Aviv în 1943. A studiat filozofia şi literatura de specialitate la Universitatea din Tel Aviv. A debutat în poezie dar a continuat ulterior în dramaturgie. A devenit dramaturg rezident al Teatrului Cameri din Tel Aviv colaborând de asemenea, cu Habimah, teatrul naţional al Israelului. Levin a scris cincizeci de piese, dintre care treizeci şi patru au fost montate. Opera sa include comedii, tragedii şi piese satirice. Laureat al numeroase premii de teatru atât în Israel cât şi în străinătate - în special la Festivalul de la Edinburgh - piesele sale fiind montate în întreaga lume. “Krum” e printre cele mai incitante şi mai populare piese ale dramaturgului montată prima oară în 1975 chiar de autor.
Pe 16.02.2020 de ora 18:00, Ion Druţă aduce „Casa Mare” în Sala Mare.
Casa Mare simbolizează colţişorul sufletului unde omul îşi păstrează ce are mai curat şi mai nobil. Cu o încărcătură profund poetică, capodopera a lui Ion Druţă are şi o linie bogată de subiect, Casa Mare fiind deopotrivă simbol al fericirii şi al deznădejdii.
Piesa tratează valori des întâlnite în creaţia lui Druţă: relaţia dintre uman şi moral, sacru şi profan, ecologia naturii şi ecologia spiritului, impactul tehnologizării, aspectele memoriei şi ale istoriei.
Conflictul principal al dramei este de natură interioară. E, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste uneori ignorată de criticii seduşi de schema morală. Poate fi considerată ca şi alte texte epice şi dramatice ale lui Ion Druţă, veritabil manual de etică, valabil şi pentru lumea de astăzi.
„Amorul dănţuie şi feste joacă” reuneşte patru comedii shakespeariene: „Nevestele vesele din Windsor”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Îmblânzirea scorpiei” şi „Neguţătorul din Veneţia” într-un regal teatral polifonic şi policrom, spre bucuria spectatorilor, dar şi a actorilor angrenaţi în spectacol. Inspirat de marele Will, regizorul Alexandru Vasilache a imaginat un scenariu ghiduş, coregrafic antrenant, unde dragostea joacă în voie şi le face feste cuplurilor de tineri îndrăgostiţi. O montare elegantă, bazată pe ritualuri şi tradiţii ancestrale; jocul, gluma, portul popular şi obiceiurile româneşti îmbracă cu îndemânare hazul shakespearian.
În aceeaşi zi, de la ora 18:30, în Sala Studio va putea fi vizionat spectacolul „Maria Tănase. Aş muri, moartea nu-mi vine” de Nelly Cozaru.
“Despre Maria Tănase s-au scris multe cărţi şi articole, s-au montat emisiuni radiofonice şi televizate, s-au editat zeci şi zeci de discuri, au avut loc mii de evenimente: anul Maria Tănase, festivalul Maria Tănase... Se pare însă că nu de-ajuns, din moment ce şi astăzi, când am celebrat 103 ani de la naştere, numele ei mai stârneşte atâta emoţie şi interes. Câţiva ani în urmă, în calitate de regizor am realizat un spectacol despre Edith Piaf. Spre bucuria noastră şi a spectatorilor noştri, acel spectacol a avut un traseu foarte bogat: zeci de reprezentaţii la Chişinău şi în provincie, participări la festivaluri (cele mai multe în România), un şir de premii ş.a. Şi totuşi, deseori se găseau spectatori, care se apropiau de noi, după ce spectacolul lua sfârşit şi ne întrebau, de ce nu am realiza o montare despre fiica neamului nostru, divina Regină a cântecului românesc, Maria Tănase, zicând: “Doar avem şi noi, românii, Piaf a noastră!”, a mărturisit Nelly Cozaru, regizoarea spectacolului.
Aşa este. Ambele cântăreţe au trăit în aceiaşi perioadă, au avut destine dramatice. Generozitatea fără margini, risipa fără reţinere, un suflet altruist fără măsură, lipsa de inhibiţii, urcuşurile şi coborâşurile ,şi multe-multe altele - compun similitudinile celor două mari destine... Din acea clipă, am visat să realizez un spectacol dramatic care ar vorbi spectatorului nostru, mai ales generaţiilor tinere, despre Maria Tănase, devenită simbolul cântecului românesc. Împreună cu tânăra actriţă, Tinca Gorcenco, am încercat să compunem un recital despre viaţa artistică a celei care a fost şi rămâne veşnic o voce inconfundabilă, inegalabilă, unică - o surprinzătoare şi emoţionantă lecţie de ambiţie, curaj, speranţă şi demnitate pe care ne-o serveşte Maria Tănase - „Maria cea fără de moarte”, neuitata şi celebra Pasăre Măiastră a neamului nostru”.
Pe 13 februarie, de la o ra 18:00, în Sala Mare vor veni „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa.
Spectacolul „Tache, Ianche şi Cadâr” readuce în scenă una dintre cele mai populare şi longevive piese clasice din dramaturgia românească, în care actorul are posibilitatea de a se descoperi, a se întrece pe sine însuşi.
Un spectacol cu umor irezistibil despre trei bătrâni puşi mereu pe şotii, doi tineri îndrăgostiţi, multe mofturi de mahala în toată splendoarea lor, dar şi despre toleranţă, prietenie, compasiune.
Aşadar, spectacolul „Tache, Ianke şi Cadâr” este istoria noastră, a celor care trăim sub acelaşi soare şi împărtăşim aceleaşi gânduri şi aspiraţii omeneşti.
Pe 14 februarie, 14.02.2020 de la ora 18:00, în Sala Mare va putea fi vizionat spectacolul „Aveţi ceva de declarat?” de Georges Feydeau.
Sub bagheta dirijorală a maestrului Petru Hadârcă<http://tnme.md/petru-hadarca>, orchestra interpreţilor de frunte ai Naţionalului chişinăuian, metamorfozează una din piesele cele mai jucate pe mapamond într-un tonic estetic, adevărat cocteil de emoţie, energie şi forţă imaginativă.
“Puricele în ureche” scris de genialul comediograf francez George Feydeau poposeşte pe scena noastră în timpuri nu prea vesele: un motiv în plus să nu ratăm premiera din 16 şi 17 aprilie. Să ne copleşească iureşul de muzică, situaţii haioase şi quiproquo-uri voioase, încântătoare cum n-a văzut Parisul!
Aveţi ceva de declarat? Doar bună dispoziţie, bucuria de a trăi. Şi de a juca de dragul spectatorului fidel!
Pe 15:02:2020, de la ora 18:00, în Sala Mare se va juca piesa „KRUM” de Hanoch Levin, spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
Avionul. Au anunţat deja aterizarea. Într-un oraş… Un oraş care şi-a păstrat tot ce şi-a mai putut păstra...Aeroportul. Vreo două cimitire. Un spital mai bun...altele la fel... de bune…Nişte cafenele...Un hotel… Să-i zicem Hilton...Un cinematograf... Un oraş... Un oraş care şi-a păstrat tot ce şi-a putut păstra... bineînţeles Nordul, Sudul, Vestul, Estul... dar să ajungi de la Sud la Nord înseamnă un efort,o decizie...ceva...şi noi suntem la Sud... într-un cartier situat la sudul unui oraş cu ieşire la mare...un oraş şi o mare... o mare de oameni...femei şi bărbaţi care uneori îşi ridică privirea spre cer ca să caute...să caute... unde se întoarce Krum fără realizări pentru a trăi fără scop într-o lume plină de aparenţe deşarte, idealuri false şi burţi pline, univers al zilei de azi, lipsit cu desăvârşire de sens, dragoste, valori sau gimnastică fie ea şi matinală, în care doar Mama îl iubeşte, de moare, pe Krum...
După cum observa Helen Kaye in Jerusalem Post: “Lumea lui Levin e ca Lumea lui Cehov, dar fără aşteptări." Toţi: Krum, Dupa, incurabilul Tugati, nemăritata Teruda, nepotolita Uma, neîmpăcata Mamă a lui Krum, inferiorul Tachteech, voluminosul Dolce şi siropoasa Felicia, filosoful doctor Shvoigen şi Shkita cel plin de speranţă, neînţelesul Bertoldo, Musca providenţei şi resturile sar cuminţei din cerc în cerc: curtează, se căsătoresc, curvăresc, dansează şi mor ca nişte profesionişti.
Hanoch Levin, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi israelieni, s-a născut la Tel Aviv în 1943. A studiat filozofia şi literatura de specialitate la Universitatea din Tel Aviv. A debutat în poezie dar a continuat ulterior în dramaturgie. A devenit dramaturg rezident al Teatrului Cameri din Tel Aviv colaborând de asemenea, cu Habimah, teatrul naţional al Israelului. Levin a scris cincizeci de piese, dintre care treizeci şi patru au fost montate. Opera sa include comedii, tragedii şi piese satirice. Laureat al numeroase premii de teatru atât în Israel cât şi în străinătate - în special la Festivalul de la Edinburgh - piesele sale fiind montate în întreaga lume. “Krum” e printre cele mai incitante şi mai populare piese ale dramaturgului montată prima oară în 1975 chiar de autor.
Pe 16.02.2020 de ora 18:00, Ion Druţă aduce „Casa Mare” în Sala Mare.
Casa Mare simbolizează colţişorul sufletului unde omul îşi păstrează ce are mai curat şi mai nobil. Cu o încărcătură profund poetică, capodopera a lui Ion Druţă are şi o linie bogată de subiect, Casa Mare fiind deopotrivă simbol al fericirii şi al deznădejdii.
Piesa tratează valori des întâlnite în creaţia lui Druţă: relaţia dintre uman şi moral, sacru şi profan, ecologia naturii şi ecologia spiritului, impactul tehnologizării, aspectele memoriei şi ale istoriei.
Conflictul principal al dramei este de natură interioară. E, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste uneori ignorată de criticii seduşi de schema morală. Poate fi considerată ca şi alte texte epice şi dramatice ale lui Ion Druţă, veritabil manual de etică, valabil şi pentru lumea de astăzi.
