CULTURĂ

Sala cu Orgă din Chişinău îşi va închide stagiunea cu un concert de muzică clasică universală

post-img

Un concert de muzică clasică universală care va încheia stagiunea 2017-2018 va avea loc miercuri, 13 iunie, ora 18.00, la Sala cu Orgă din Chişinău.

Potrivit Moldpres, în prima parte va evolua Cvartetul Naţional de Coarde, condus de Cristian Florea, care va interpreta, împreună cu pianista Ina Hatipova, muzică de Haydn şi Mozart. În partea a doua, Orchestra Naţională de Cameră, dirijată de maestrul Cristian Florea va interpreta Suita pentru corzi de Leoš Janáček, Suita pentru orgă şi corzi de Respighi cu organista Anna Strezeva şi cu participarea Corului Naţional de Cameră condus de Ilona Stepan, precum şi lucrări vocal-simfonice de Mozart şi Vivaldi.

Joi, 14 iunie, la 18.00, la Filarmonica Naţională ”Serghei Lunchevici”  va fi susţinut un concert omagial în memoria poetului naţional Mihai Eminescu,  la care vor participa laureaţii Concursului Internaţional ”Mihail Jora” şi studenţii Facultăţii de Artă Muzicală din Chişinău.

Vineri, la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov”, la 18.30, va avea loc premiera spectacolului ”O poveste foarte simplă” de Maria Lado, iar la 18.00, la  Teatrul Naţional ”Mihai Eminescu” -  spectacolul ”Aş muri,  moartea nu-mi vine”. Potrivit regizoarei Nelly Cozaru,  împreună cu tânăra actriţă, Tinca Gorcenco, a încercat să compună un recital despre viaţa artistică a celei ”care a fost şi rămâne veşnic o voce inconfundabilă - Măria Tănăse”.

Sâmbătă, la  18.00, la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” va fi jucat spectacolul ”Proştii” de Neil Simon, iar la Teatrul Naţional ”Mihai Eminescu” – spectacolul ”Casa Mare” de Ion Druţă în regia lui Alexandru Cozub.

În rolurile principale evoluează Margareta Pântea şi Victor Nofit alături de Vitalie Rusu, Doina Severin, Sandu Leancă, Angela Ioan-Cărăuş, Valentin Zorilă, Nicu Suveică, Dumitru Stegărescu, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Cornelia Maoros-Suveică, Mihaela Damian-Oistric, Olga Guţu-Cucu.

Potrivit regizorului Alexandru Cozub, Casa Mare simbolizează colţişorul sufletului unde omul îşi păstrează ce are mai curat şi mai nobil. Cu o încărcătură profund poetică, capodopera lui Ion Druţă are şi o linie bogată de subiect, Casa Mare fiind deopotrivă simbol al fericirii şi al deznădejdii. Piesa tratează valori des întâlnite în creaţia lui Druţă: relaţia dintre uman şi moral, sacru şi profan, ecologia naturii şi ecologia spiritului, impactul tehnologizării, aspectele memoriei şi ale istoriei.