CULTURĂ

"Rugăciunea" şi "Madona", lucrări de-ale lui Brâncuşi, vândute la mica publicitate

"Rugăciunea" şi "Madona", două lucrări despre care judecătorii români au stabilit, în urma expertizelor, că sunt opera lui Constantin Brâncuşi, se vând la mica publicitate cu 30 de milioane de dolari. Lucrările ar fi fost realizate de marele sculptor în 1886 şi 1904. Dar reprezentanţii Ministerului Culturii din România susţin că sunt falsuri.

În 1998, o firmă specializată în import-export, despre care se spune că ar fi aparţinut fostei Securităţi, a cumpărat lucrarea Madona de la un specialist în artă cu 120.000 de dolari. Doi ani mai târziu, compania a intrat în posesia operei "Rugăciunea", contra sumei de 300.000 de dolari. 

În 2001, compania a dat faliment. Lichidatorul a scos la vânzare bunurile firmei. Instanţa a cerut o expertiză, pentru a stabili valoarea celor două opere. A fost desemnat să o realizeze chiar specialistul în artă care a vândut, iniţial, lucrările.

A existat şi o expertiză a Ministerului Culturii.

Expertul desemnat de instanţă să evalueze lucrările nu a fost autorizat şi de Ministerul Culturii, susţin reprezentanţii instituţiei. Între timp, expertul a decedat. Rudele sale susţin că totul a fost de fapt o răzbunare. Expertul ar fi demascat un fals după lucrarea "Domnişoara Pogany" a lui Brâncuşi, care urma să fie cumpărată de stat, la începutul anilor `90. 

În 2007, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca operele Madona şi Rugăciunea să fie vândute, în baza expertizei care atestă că au fost realizate de Brâncuşi. Decizia magistraţilor este definitivă şi irevocabilă. De atunci, lichidatorul caută cumpărători, inclusiv cu anunţuri la mica publicitate.