Regretatul cântăreţ de muzică populară Nicolae Sulac, Artist al Poporului, cavaler al „Ordinului Republicii” şi laureat al Premiului de Stat, fost solist al Orchestrei de muzică populară ”Lăutarii”, considerat ”rapsod al neamului”, ar fi împlinit astăzi 85 de ani.
S-a născut în 1936 în satul Sadâc, judeţul Cahul, în prezent raionul Cantemir. Copilăria şi-a petrecut-o într-un orfelinat. Tot acolo au ajuns sora Elena şi fratele Ion.
Autodidact. A debutat în calitate de solist al Capelei Corale „Doina” a Filarmonicii din Chişinău (1959-1960). A fost solist al Orchestrei Cinematografului „Chişinău” condusă de maestrul Isidor Burdin (1960-1961), în orchestrele „Mugurel” (1961-1965), „Fluieraş” (1965-1970) şi „Lăutarii” (1970-1986) ale Filarmonicii din Chişinău.
A cântat în spectacolele „Crai nou” de C. Porumbescu, „Moş Ciocilan” şi „Noaptea Sfântului Gheorghe” de T. Flondor. A fost solist în Orchestra Ansamblului „Joc”, cu care a avut turnee prin Moldova, fostele republici sovietice, Finlanda, Franţa, Germania, Iugoslavia, Polonia ş. a. Pentru a-şi completa repertoriul, aduna de prin satele Moldovei cele mai frumoase creaţii populare. A înregistrat la Radio Chişinău peste 100 de cântece folclorice. El însuşi a compus cântece, majoritatea fiind incluse în Fonoteca de Aur a Republicii Moldova. Printre acestea se numără: „Într-o iarnă, lungă, grea”, „Tinereţe, tinereţe”, „Doina mea în codru-i scrisă”, „Puii cucului”, „Ce frumos mai cântă cucul”, „Balada Mioriţa”, „Foaie verde cinci chiperi”, „Foaie verde matostat”, „Frumoase-s nunţile-n colhoz”, „Sunt din plaiuri moldovene”, „Mamă, mamă, dor de mamă”, „În Moldova m-am născut”, „Nistrule, ce curgi la vale”, „Foaie verde grâu mărunt” şi multe altele.
În amintirea lui, mai mulţi interpreţi au alcătuit cântece legate de numele Sulac, precum: Ion Dolănescu – „Plânge Basarabia, c-a pierdut o mare stea: o floare de liliac, pe Nicolae Sulac”; Arsenie Botnaru – „Visul lui Sulac”, Nicolae Ciubotaru „Frumuseţea va trăi, cât Sulac s-ar auzi”, Ion Florea – „Sulac mi-a fost alinare”, Alexandru Lozanciuc – „Mi-aduc aminte vorba lui Sulac”. A colaborat cu Isidor Burdin, Serghei Lunchevici, Vasile Goia, Dumitru Blajinu, Nicolae Botgros, Ion Dascăl, Petre Zaharia, Ilie Bratu, Petrică Sîrbu, Leonid Moşanu, Constantin Baranovschi ş.a. Şi-a încercat talentul şi în proză. În 1997, la Editura ”Ştiinţa” i-a apărut cartea de nuvele ”Vorbă lungă, bogăţia omului”.
În 1964 i se conferă titlul „Artist Emerit”, în 1967 – cel de „Artist al Poporului” din R. Moldova şi în 1989 – cel de ”Artist al Poporului din URSS”. În 1982 i-a fost acordat Premiul de Stat, iar în 1992 - „Ordinul Republicii”. S-a stins din viaţă la 8 aprilie 2003, la Chişinău, la vârsta de 66 de ani.
Regretatul cineast şi scriitor Emil Loteanu afirma că ”Nicolae Sulac nu ştia cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor... Când cântă Nicolae Sulac, noi regenerăm cu toţii... ”. În context, regretatul scriitor Andrei Strâmbeanu a subliniat că Nicolae Sulac a înscris o pagină nouă în folclorul românesc, iar fostul director al Filarmonicii Naţionale, Mihail Murzac a remarcat că distinsul interpret este o legendă vie a neamului nostru.
În prezent, numele său îl poartă Palatul Naţional din Chişinău (din 2012), un festival naţional de muzică al tinerilor interpreţi de folclor, Şcoala de muzică din oraşul Floreşti şi Liceul Teoretic cu profil de arte din Chişinău.
