Poetul român Adrian Păunescu, născut în Basarabia, ar fi împlinit 75 de ani
Sursa foto:Moldpres Vizualizari:

Poetul român Adrian Păunescu, născut în Basarabia, ar fi împlinit 75 de ani

Poetul, eseistul, publicistul şi omul politic român Adrian Păunescu, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, născut în Basarabia, ar fi împlinit astăzi 75 de ani.

S-a născut la 20 iulie 1943 în satul Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia. Copilăria şi-a petrecut-o la Bârca, Judeţul Dolj, România. A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova şi a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti. Este cunoscut şi ca organizator al Cenaclului "Flacăra". Din 1973, conduce Revista "Flacăra". În toamna anului 1990 a fondat Revista "Totuşi iubirea", scrie Moldpres.

Potrivit criticilor literari, Adrian Păunescu este unul dintre cei mai prolifici scriitori români. A editat peste 50 de volume de poezii, eseuri, publicistică, discursuri cu un tiraj total de un milion de exemplare. În calitate de publicist, a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul ”Sportul românesc”, şi a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1. 

A debutat ca autor literar în anul 1960. O bună parte din poeziile sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk şi rock. Talentul său poetic a fost apreciat de mulţi critici literari. Astfel, Şerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul mare poet social român".

Printre cărţile sale sunt următoarele: ”Ultrasentimente”, ”Mieii primi”, ”Fântâna somnambulă”, ”Cărţile poştale ale morţii”, ”Poezii cenzurate”, ”Noaptea marii beţii” ş.a. A colaborat cu duetul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, împreună cu care în 1992 a concertat în faţa combatanţilor din războiul de pe Nistru.

Pe 31 august 2010, lui Adrian Păunescu i-au fost înmânate diploma şi însemnele de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul adunării festive, consacrate Sărbătorii Naţionale "Limba Noastră cea Română".

Academicianul Gheorghe Duca, preşedintele AŞM a menţionat atunci că "distincţia onorifică i-a fost acordată acestei remarcabile personalităţi a neamului nostru pentru activitatea prodigioasă în vederea promovării consecvente a valorilor culturii, istoriei şi tradiţiilor naţionale autentice, a adevărului ştiinţific privind limba şi literatura română în Republica Moldova". Decizia de a-i acorda lui Adrian Păunescu titlul de membru de onoare al AŞM a fost luată la Chişinău pe 12 august 2010, de către adunarea generală a membrilor academiei.

Adrian Păunescu s-a stins din viaţă la 5 noiembrie 2010. La Chişinău, pe Aleea Clasicilor Literaturii Române a fost instalat un bust al regretatului poet, iar din 2015, la Copăceni, Sângerei este organizat Festivalul Internaţional ”Adrian Păunescu”.

Similare