La mulţi ani, Valentina Rusu-Ciobanu! Pictoriţa împlineşte astăzi o sută de ani de viaţă. Deşi nu mai vede la fel de bine ca în tinereţe, iar pensula a lăsat-o demult din mână, artista a rămas la fel de îndrăgostită de culorile care au însoţit-o toată viaţa. Ne-a primit cu multă căldură în casa ei, unde ne-a împărtăşit din bucuriile pe care le-a trăit de-a lungul unui secol de viaţă, dar şi din încercările care i-au fost hărăzite.
La cei 100 de ani pe care îi împlineşte astăzi, pictoriţa Valentina Rusu-Ciobanu este la fel de jovială şi îndrăgostită de viaţă. Ne-a primit cu mult drag în curtea casei sale din Chişinău - o oază de verdeaţă şi linişte, în mijlocul agitaţiei oraşului.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Bucurie mereu simt. Am bucurie de curtea aceasta, de florile care vin toate grămadă peste ziua mea de naştere.”
Se mişcă mai greu, iar auzul şi vederea i-au cam slăbit. Totuşi, are inima mereu deschisă în căutarea frumosului. Când se mai întâmpla să se supere, din orice cauză, Valentina Rusu-Ciobanu se retrăgea în faţa unei flori, pe care o putea contempla ore în şir. Lucru pe care îl face şi acum.
IRINA ŞLEAHU, nora: „Se uită la o floare, o oră. Îi place să observe tot ce e mărunt, cum a venit albina, cum a ţinut picioruşele. Ea se adânceşte, se adânceşte, aşa e felul ei”.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „În legătură cu atelierul, cu timpurile de altă dată, s-au prăbuşit. Eu am avut cataractă şi vreo doi ani, n-am văzut nimic. Nu aşa ca acum, acum văd frumos, semeni cu nepoţica. Am două nepoţele, dar şi două strănepoţele”.
Acest exerciţiu de meditaţie a născut apoi multe naturi statice şi compoziţii, în care florile au căpătat nemurirea.
IRINA ŞLEAHU, nora: „Cel mai important lucru în viaţa ei era atelierul. Zi şi noapte, ea acolo era. Dacă trebuia să termine ceva, nimic nu o putea opri. Era foarte vioaie, sportivă, mergea cu bicicleta.”
Artista s-a născut în 1920, între cele două războaie mondiale...
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Au fost lucruri grele, într-adevăr grele, dar ele s-au trecut. Nu s-a întâmplat nimic rău”.
Iar talentul şi l-a dezvoltat la Şcoala de Belle-Arte din Chişinău, profesori fiindu-i nume importante din cultura acelei perioade, cum ar fi renumitul sculptor Alexandru Plămădeală, în clasa căruia a studiat desenul, dar şi Auguste Baillayre, un personaj spectaculos al artelor plastice din acea perioadă. Se însufleţeşte şi acum când îşi aminteşte de el.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Eram legată de ei. Era un francez care s-a mutat în Rusia. Era foarte... şi acum sunt legată de imaginea lui. Bayllaire, August Baillayre.”
Mai apoi, datorită performanţelor, şi-a continuat studiile la Academia de Arte Plastice din Iaşi, fiind eleva profesorului Jean Leon Cosmovici şi a asistentului său – viitorul celebru pictor român – Corneliu Baba. Mai apoi, revine din nou la studii, la Chişinău.
Valentina Rusu Ciobanu a trăit timpuri nu tocmai prietenoase pentru creatori. În a doua jumătate a secolului XX, pictoriţa era privită cu reticenţă de regimul totalitar din fosta Uniune Sovietică de atunci. Aşa că, la început, ea s-a orientat spre pictura clar-obscură.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Nu mă lăsau să fac expoziţie, total ce puteam face. Între ceilalţi puneau şi o lucrare de a mea, două”.
TUDOR ZBÂRNEA, director, Muzeul Naţional de Artă: „Individualităţile nu puteau fi comode, pentru că erau comozi artiştii care se înregimentau în acele formaţiuni ale politicului. Cunoaştem cazul, la începutul anilor 60, pe timpul lui Hruşciov, când au fost criticaţi aceşti artişti care navigau în artă, care nu mai acceptau condiţiile realismului socialist”.
Talentul său colosal nu a cunoscut deplina apreciere şi promovare nici în anii care au urmat. Aşa se face că prima expoziţie personală importantă a avut-o abia la vârsta de 63 de ani.
TUDOR ZBÂRNEA, director, Muzeul Naţional de Artă: „Mai târziu, Valentina Rusu-Ciobanu îşi dezlănţuie starea ei interioară şi renunţă la clar obscur, vine cu perioada anilor 60, cu o expresivitate clar definită a acordurilor cromatice, acea perioadă expresionistă, urmată de acel fotorealism. Nu este fotorealism, este o nouă configuraţie, un desen mult mai riguros, dar păstrat în aceeaşi poetică. O artistă care mereu a experimentat”.
VICTORIA NAGY VAJDA, preşedinte, Asociaţia pentru Cultură şi Arte ARBOR: „Permanent a fost în căutări, permanent nu a fost mulţumită să picteze doar într-o anumită manieră sau într-un anumit stil. Permanent s-a dezvoltat. Vorbim de un geniu şi trebuie să ne bucurăm că avem un asemenea patrimoniu artistic lăsat de Valentina-Rusu-Ciobanu”.
Astăzi, la Muzeul Naţional de Artă de la Chişinău va fi inaugurată o expoziţie cu lucrările sale. Totodată, pictoriţa centenară va fi sărbătorită şi la Bucureşti, prin deschiderea expoziţiei "Valentina Rusu Ciobanu – Un veac de singurătate", organizată de Asociaţia pentru cultură şi arte ARBOR. Organizatorii speră ca evenimentele să pună şi mai mult în lumină viaţa şi creaţia artistei.
VICTORIA NAGY VAJDA, preşedinte, Asociaţia pentru Cultură şi Arte ARBOR: „Publicul din România nu o cunoaşte pe Valentina-Rusu-Ciobanu, este necunoscută. Nici măcar istoricii de artă sau oamenii din acest domeniu nu au cunoscut opera Valentinei Rusu-Ciobanu”.
Pe 5 noiembrie se va deschide, la Palatul Suţu, expoziţia sub genericul "Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naştere". Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu apar în anii '50, prezentând linia tradiţională – Fată cu ulcior, Fată la fereastră, creaţii cu care pictoriţa a trecut bariera anonimatului. Urmându-şi propria cale, Valentina Rusu-Ciobanu îmbrăţişează, în anii '60 începutul anilor '70, maniera sinceră a artei naive, în care şarja, grotescul, umorul bonom veneau oarecum în replică la clişeele promovate de regim. Anii '70 au fost deceniul cel mai prolific în activitatea de creaţie a Valentinei Rusu-Ciobanu. În acest deceniu, ea s-a manifestat plenar nu numai în portret, natură moartă sau pictură de gen, ci şi în scenografie. Lumea teatrului a atras-o permanent pe plasticiană. De-a lungul timpului, Valentina Rusu Ciobanu a primit înalte distincţii de stat, între care şi Ordinul "Meritul Cultural", în grad de Mare Ofiţer, conferit printr-un decret semnat de Klaus Iohannis, Preşedintele României, în vara acestui an.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Bucurie mereu simt. Am bucurie de curtea aceasta, de florile care vin toate grămadă peste ziua mea de naştere.”
Se mişcă mai greu, iar auzul şi vederea i-au cam slăbit. Totuşi, are inima mereu deschisă în căutarea frumosului. Când se mai întâmpla să se supere, din orice cauză, Valentina Rusu-Ciobanu se retrăgea în faţa unei flori, pe care o putea contempla ore în şir. Lucru pe care îl face şi acum.
IRINA ŞLEAHU, nora: „Se uită la o floare, o oră. Îi place să observe tot ce e mărunt, cum a venit albina, cum a ţinut picioruşele. Ea se adânceşte, se adânceşte, aşa e felul ei”.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „În legătură cu atelierul, cu timpurile de altă dată, s-au prăbuşit. Eu am avut cataractă şi vreo doi ani, n-am văzut nimic. Nu aşa ca acum, acum văd frumos, semeni cu nepoţica. Am două nepoţele, dar şi două strănepoţele”.
Acest exerciţiu de meditaţie a născut apoi multe naturi statice şi compoziţii, în care florile au căpătat nemurirea.
IRINA ŞLEAHU, nora: „Cel mai important lucru în viaţa ei era atelierul. Zi şi noapte, ea acolo era. Dacă trebuia să termine ceva, nimic nu o putea opri. Era foarte vioaie, sportivă, mergea cu bicicleta.”
Artista s-a născut în 1920, între cele două războaie mondiale...
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Au fost lucruri grele, într-adevăr grele, dar ele s-au trecut. Nu s-a întâmplat nimic rău”.
Iar talentul şi l-a dezvoltat la Şcoala de Belle-Arte din Chişinău, profesori fiindu-i nume importante din cultura acelei perioade, cum ar fi renumitul sculptor Alexandru Plămădeală, în clasa căruia a studiat desenul, dar şi Auguste Baillayre, un personaj spectaculos al artelor plastice din acea perioadă. Se însufleţeşte şi acum când îşi aminteşte de el.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Eram legată de ei. Era un francez care s-a mutat în Rusia. Era foarte... şi acum sunt legată de imaginea lui. Bayllaire, August Baillayre.”
Mai apoi, datorită performanţelor, şi-a continuat studiile la Academia de Arte Plastice din Iaşi, fiind eleva profesorului Jean Leon Cosmovici şi a asistentului său – viitorul celebru pictor român – Corneliu Baba. Mai apoi, revine din nou la studii, la Chişinău.
Valentina Rusu Ciobanu a trăit timpuri nu tocmai prietenoase pentru creatori. În a doua jumătate a secolului XX, pictoriţa era privită cu reticenţă de regimul totalitar din fosta Uniune Sovietică de atunci. Aşa că, la început, ea s-a orientat spre pictura clar-obscură.
VALENTINA RUSU-CIOBANU, pictoriţă: „Nu mă lăsau să fac expoziţie, total ce puteam face. Între ceilalţi puneau şi o lucrare de a mea, două”.
TUDOR ZBÂRNEA, director, Muzeul Naţional de Artă: „Individualităţile nu puteau fi comode, pentru că erau comozi artiştii care se înregimentau în acele formaţiuni ale politicului. Cunoaştem cazul, la începutul anilor 60, pe timpul lui Hruşciov, când au fost criticaţi aceşti artişti care navigau în artă, care nu mai acceptau condiţiile realismului socialist”.
Talentul său colosal nu a cunoscut deplina apreciere şi promovare nici în anii care au urmat. Aşa se face că prima expoziţie personală importantă a avut-o abia la vârsta de 63 de ani.
TUDOR ZBÂRNEA, director, Muzeul Naţional de Artă: „Mai târziu, Valentina Rusu-Ciobanu îşi dezlănţuie starea ei interioară şi renunţă la clar obscur, vine cu perioada anilor 60, cu o expresivitate clar definită a acordurilor cromatice, acea perioadă expresionistă, urmată de acel fotorealism. Nu este fotorealism, este o nouă configuraţie, un desen mult mai riguros, dar păstrat în aceeaşi poetică. O artistă care mereu a experimentat”.
VICTORIA NAGY VAJDA, preşedinte, Asociaţia pentru Cultură şi Arte ARBOR: „Permanent a fost în căutări, permanent nu a fost mulţumită să picteze doar într-o anumită manieră sau într-un anumit stil. Permanent s-a dezvoltat. Vorbim de un geniu şi trebuie să ne bucurăm că avem un asemenea patrimoniu artistic lăsat de Valentina-Rusu-Ciobanu”.
Astăzi, la Muzeul Naţional de Artă de la Chişinău va fi inaugurată o expoziţie cu lucrările sale. Totodată, pictoriţa centenară va fi sărbătorită şi la Bucureşti, prin deschiderea expoziţiei "Valentina Rusu Ciobanu – Un veac de singurătate", organizată de Asociaţia pentru cultură şi arte ARBOR. Organizatorii speră ca evenimentele să pună şi mai mult în lumină viaţa şi creaţia artistei.
VICTORIA NAGY VAJDA, preşedinte, Asociaţia pentru Cultură şi Arte ARBOR: „Publicul din România nu o cunoaşte pe Valentina-Rusu-Ciobanu, este necunoscută. Nici măcar istoricii de artă sau oamenii din acest domeniu nu au cunoscut opera Valentinei Rusu-Ciobanu”.
Pe 5 noiembrie se va deschide, la Palatul Suţu, expoziţia sub genericul "Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naştere". Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu apar în anii '50, prezentând linia tradiţională – Fată cu ulcior, Fată la fereastră, creaţii cu care pictoriţa a trecut bariera anonimatului. Urmându-şi propria cale, Valentina Rusu-Ciobanu îmbrăţişează, în anii '60 începutul anilor '70, maniera sinceră a artei naive, în care şarja, grotescul, umorul bonom veneau oarecum în replică la clişeele promovate de regim. Anii '70 au fost deceniul cel mai prolific în activitatea de creaţie a Valentinei Rusu-Ciobanu. În acest deceniu, ea s-a manifestat plenar nu numai în portret, natură moartă sau pictură de gen, ci şi în scenografie. Lumea teatrului a atras-o permanent pe plasticiană. De-a lungul timpului, Valentina Rusu Ciobanu a primit înalte distincţii de stat, între care şi Ordinul "Meritul Cultural", în grad de Mare Ofiţer, conferit printr-un decret semnat de Klaus Iohannis, Preşedintele României, în vara acestui an.
