Peste 60 de biblioteci din Republica Moldova organizează ateliere de programare pentru copii şi adolescenţi
Sursa foto:moldpres.md Vizualizari:

Peste 60 de biblioteci din Republica Moldova organizează ateliere de programare pentru copii şi adolescenţi

Peste 60 de biblioteci publice din Republica Moldova organizează ateliere de programare pentru copii şi adolescenţi, în cadrul programului inovator „CodeLab – învaţă coding la bibliotecă”.

Directoarea Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, Lilia Tcaci, coordonatorul programului la nivel naţional, a menţionat că scopul proiectului este dezvoltarea competenţelor digitale ale copiilor prin activităţi de iniţiere în programare.
 
Potrivit Liliei Tcaci, iniţial în proiect au participat 12 biblioteci pentru copii din ţară. În cadrul acestui program sunt organizate ateliere de programare, la care copiii se familiarizează cu conceptele de bază ale programării şi învaţă să creeze jocuri şi aplicaţii, cu ajutorul unor filmuleţe, adaptate pentru diferite vârste – de la preşcolari la adolescenţi. 
 
„Proiectul se bucură de popularitate printre copii şi este apreciat de către părinţi şi profesori, pentru că îi încurajează pe copii să utilizeze tehnologiile nu doar pentru jocuri, ci şi pentru a învăţa şi crea ceva nou.  De asemenea, aceste activităţi le dezvoltă nu numai competenţele digitale, dar şi gândirea logică şi creativă, orientarea în spaţiu, abilităţi de lucru în echipă”, a mai adăugat Lilia Tcaci.
 
Din octombrie şi până în prezent, în cadrul proiectului „CodeLab – învaţă coding la bibliotecă” au fost instruiţi aproximativ cinci mii de participanţi.
 
Proiectul a fost lansat în octombrie 2017 cu susţinerea Programului Novateca, scrie Moldpres.
Similare