CULTURĂ

O misiune de experţi ai Consiliului Europei, la Chişinău. Va elabora recoamdnări pentru dezvoltarea culturii din R. Moldova

post-img

În perioada 4 – 6 noiembrie, la Chişinău a avut loc vizita unei misiuni de experţi a Consiliului Europei, care a evaluat nivelul de dezvoltare a industriilor creative la nivel local. Ca urmare a acestei vizite, experţii Consiliului Europei vor elabora un raport tematic, care va include şi un set de recomandări, pe care Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării îl va lua în consideraţie la elaborarea noii strategii naţionale de dezvoltare a culturii.

Din delegaţie au făcut parte: Anu-Maaja Paalou, consilier în domeniul industriilor creative în cadrul Ministerului Culturii din Estonia, Philippe Kern, fondator şi director al KEA European Affairs, Levan Kharatishvili, Viceministru al Culturii şi Sportului din Georgia şi Kathrin Merkle, şefă a Departamentului Cultură şi Democraţie din cadrul Directoratului Guvernanţă Democratică al Consiliului Europei.
 
Pe parcursul celor trei zile ale aflării la Chişinău, misiunea de experţi a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, autorităţilor publice locale, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, instituţiilor de învăţământ superior, organizaţiilor non-guvernamentale, USAID, reprezentanţilor ARTCOR, cineaştilor, etc.