CULTURĂ

O expoziţie de fotografie despre Războiul Rece a fost deschisă la Biblioteca Naţională din Chişinău

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, lumea a fost scena unor crime oribile şi milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. „Istoria scurtă a lumii divizate” este titlul unei expoziţii de fotografie, realizată de doi istorici polonezi. Ei au dorit să scoată la lumină evenimentele din perioada Războiului Rece.

Pavel Sasanka şi Slawomir Stepien prezintă istoria concisă a unei lumi divizate prin 50 de panouri care te invită la o călătorie în timp.

„Chiar şi pentru noi, în calitate de istorici, căutarea acestor fotografii a reprezentat o călătorie în timp. Ne-am propus ca prin intermediul acestor fotografii să conturăm şi aspectele politice, umane, sociale şi economice ale Războiului Rece”, a spus Pawel Sasanka, unul dintre autorii expoziţiei.

„Războiul Rece trebuie ştiut. Pentru că aceste imagini aduc în memoria noastră, anumite scene şi anumite momente din acest război. Pentru că ne amintesc de nişte timpuri trecute, dar care au totuşi impact până în ziua de astăzi”, a subliniat doctorul habilitat Anatol Petrencu.

„Aici sunt captate cele mai importante fotografii care reflectă spiritul Războiului Rece. Este cred eu, o perspectivă unică pentru spaţiul nostru de a vedea prin imagini absolut inedite, care captează spiritul războiului rece şi ne arată această confruntare care a fost timp de 50 de ani”, a menţionat istoricul Octavian Ţîcu.

„Prin intermediul acestei expoziţii putem cumva, unii să rememorăm, alţii să conştientizăm cum a fost lumea de atunci, lumea din timpul Războiului Rece”, a declarat Excelenţa Sa Bartlomej Zdaniuk, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova.

Sfârşitul Războiului Rece a fost condiţionat şi de căderea Uniunii Sovietice. În acest context, a fost pus în dezbatere subiectul: 30 de ani de la prăbuşirea comunismului. Aspiraţii comune - destine paralele.

„Această expoziţie este şi aluzie la faptul că decomunizarea este un prim pas pe care noi trebuie să ni-l asumăm în dorinţa de a deveni europeni”, a mai adăugat istoricul Octavian Ţîcu.

„Republica Moldova are nevoie să fie un stat stabil, un stat previzibil, un stat atractiv. Şi apropierea cu Uniunea Europeană tocmai garantează acest lucru, aşa s-a întâmplat în situaţia Poloniei. Deci, întrebarea este simplă ce să facem ca şi Republica Moldova să fie o ţară şi mai atractivă decât este acum?”, se întreabă Excelenţa Sa Bartlomej Zdaniuk.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada Republicii Polone la Chişinău în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti.