CULTURĂ

Manifestaţii în PMAN, dedicate Zilei Independenţei

post-img

Cei 26 de ani de independenţă a Republicii Moldova vor fi marcaţi la 27 august printr-o serie de evenimente cultural-artistice, organizate concomitent la Chişinău şi în raioanele ţării.

Sărbătoarea va începe, tradiţional, cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la Complexul memorial „Eternitate".

În inima capitalei, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, va avea loc un vast program cultural-artistic, susţinut de interpreţi de muzică populară, fanfare şi ansambluri folclorice, colective de dansuri populare.

Deschiderea oficială a evenimentelor consacrate Zilei Independenţei va fi realizată de prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip, iar mai mulţi oficiali vor ţine discursuri.

În scenă vor evolua ansamblurile „Joc”, „Mărţişor”, orchestra „Fluieraş”, orchestra Academiei de Muzică „Big Jazz Orchestra”, orchestra fraţilor Advahov şi alte colective artistice. Printre interpreţii care vor urca pe scenă se regăsesc: Igor Rusu, Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, surorile Osoianu şi Igor Cuciuc. Iar cei de la BRIO SONORES vor surprinde publicul cu mai multe şlagăre internaţionale.

De asemenea, 20 de colective artistice de amatori vor defila într-o paradă a portului popular, prezentând varietatea costumului popular naţional, iar meşterii populari îşi vor expune creaţiile în cadrul unui târg.

De la evenimentele festive din PMAN nu vor lipsi nici ansamblurile vocal-coregrafice de copii “Angels dance” şi “Lollipops” care vor interpreta compoziţia vocal coregrafică “Maria Mirabela”, de Eugen Doga.

Concertul se va încheia cu un recital de muzică uşoară al interpreţilor de peste hotare: HOLOGRAF, SMILEY, ANDREW  RAYEL.

Vedeţi mai jos programul integral.