CULTURĂ

Mai multe manifestări cultural-artistice dedicate sărbătorilor de iarnă se vor desfăşura în Chişinău, în perioada 5 - 15 ianuarie

post-img

Primăria municipiului Chişinău informează că în perioada 5 ianuarie - 15 ianuarie 2022, în Chişinău va continua desfăşurarea activităţilor cultural - artistice, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Potrivit autorităţilor municipale, evenimentele au ca scop promovarea valorilor şi tradiţiilor naţionale prin spectacole, concerte, colinde şi urări în contextul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.

Totodată, cu prilejul ,,Zilei Naţionale a Culturii”, Primăria Chişinău va organiza, sâmbătă, 15 ianuarie 2022, la Teatrul ,,Mihai Eminescu”, un concert de promovare a culturii şi artei. 

În program sunt incluse următoarele evenimente:

Miercuri, 05.01.2022
Show de Crăciun cu personaje de poveste. Spectacol de păpuşi „Zgoande din turbincă", locaţia: Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă", str. M. Drăgan, nr. 1, ora 11:00.

Joi, 06.01.2022
Program muzical dedicat ajunului Crăciunul pe stil vechi, cu genericul: „Lerui-Ler...", prezintă Ansamb1u1 etnofolcloric ,,Ciucurelul", locaţia: str. Petru Zadnipru intersecţie cu bd. Mircea cel Bătrân, ora 11:00.  
Activitate de promovare a tradiţiilor populare „Crăciun pe stil vechi", locaţia: scuarul Catedralei Mitropolitane în preajma Porţilor Sfinte (Arcului de Triumf), ora 17:00 - 20:00.

Joi, 13.01.2022
Activitate de promovare a tradiţiilor de iarnă ,,Ajunul Sf. Vasile". În program: artişti, interpreţi de muzică uşoară şi „ALEX CALANCEA BAND", locaţia: scuarul Catedralei Mitropolitane în preajma Arcului de Triumf, ora 17:15 - 18:55.  

Vineri, 14.01.2022
Program muzical - artistic cu genericul: „Obiceiuri şi tradiţii de Sf. Vasi1e". Prezintă Centrul de Creaţie pentru Copii „Ghiocel", str. Petru Zadnipru intersecţie cu bd. Mircea cel Bătrân, ora 12:00.

Sâmbătă, 15.01.2022
Program muzical dedicat ,,Zilei Naţionale a Culturii", locaţia: Teatrul ,,Mihai Eminescu", la ora 12:00.