CULTURĂ

VIDEO. La Teatrul "Mihai Eminescu" din Chişinău a avut loc un spectacol în amintirea Mariei Tănase

Spectacol inedit la Chişinău, dedicat memoriei cunoscutei interprete române de muzică populară, lautarească şi romanţe, Maria Tănase. Sute de spectatori au venit să cunoască viaţa şi muzica celei numite Edith Piaf de România.

Spectacolul, intitulat "Maria Tănase: Aş muri moartea nu-mi vine" a fost o adevarată provocare pentru tânăra actriţă Ecaterina Mardari, care a trebuit să interpreteze rolul marii artiste.

Ecaterina Mardari: „Nu este uşor. Până acum îmi vine greu şi până acum încerc să mă apropii de mirosul...să o simt pe Maria Tănase...mirosul Bucureştiului de altă dată...a trăit în acel balamuc care se petrecea atunci”.

Spectacolul a fost pregătit de regizoarea Nelly Cozaru. Ore intrergi de repetiţii au conturat seara de gală care a adus în faţa publicului din Chişinău atât momente inedite din viaţa Mariei Tănase, cât şi cântecele ei, atât de speciale, fie că a fost vorba de muzică populară, uşoară, lăutărească sau romanţe.

Nelly Cozaru:  „Îmi sunt dragi aceste forme mici de teatru şi texte lucrate pe metodă, stilul verbatim...adică...care se bazează pe personalităţi reale, fapte reale. Cred că n-a fost uşor pentru Tinka. Pentru că putem să spunem la primul rol al său... a fost masterandă şi... în această seară susţine teza sa de master”.

Maria Tănase a fost cunoscută în lumea întreagă. Repertoriul vast al interpretei a cuprins cântece din toate regiunile României şi din toate categoriile, începând cu doine şi încheind cu bocete. 

Vocea ei unică i-a adus titlu de pasăre măiastră, iar românii o numesc Edith Piaf a lor. S-a stins din viaţă în 1963, la vârsta de 50 de ani.