CULTURĂ

La Chişinău s-a organizat Alaiul Teatrului Popular al Sărbătorilor de Iarnă

Iarna vine la pachet cu sărbători şi tradiţii. Respectate cu sfinţenie pe la sate, obiceiurile impun şi multă pregătire, iar oamenii au început să le acorde o importanţă tot mai mare. Măştile populare însoţeau pe timpuri aproape orice ceată de colindători. Tradiţia românească şi-a găsit locul şi în cadrul unui atelier de confecţionare a măştilor la Chişinău şi a reunit meşteri din toată Republica Moldova.

Decembrie e luna tradiţiilor, cu urături şi colinde. Acolo unde obiceiurile sunt păstrate cu sfinţenie, toate elementele populare sunt pregătite cu mare migală. O ceată de urători sau colindători trebuie să aibă neapărat şi o mască tradiţională. Meşterul Marcel Ostrovschi a venit la Chişinău tocmai de la Edineţ ca să arate lumii că are o tehnică personalizată de confecţionare.

Diferite de la o regiune la alta, măştile parcă vorbesc despre locurile de origine. Vasile Popescu este un alt meşter popular, care a venit de la Cimişlia pentru a-şi împărtăşi experienţa. Timp de 15 ani, el a confecţionat peste 200 de măşti tradiţionale din blăniţă de oaie.

Din nordul Republicii Moldova a venit cu o colecţie de măşti deosebite şi Alexandru Melnic.

Pentru că tradiţia trebuie transmisă din generaţie în generaţie, copiii au fost cei mai încântaţi pentru că au putut să facă o mască după placul lor. 

Masca a fascinat dintotdeauna omenirea şi poate fi întâlnită aproape în orice cultură. Cele folosite în tradiţiile româneşti sunt pline de simbolism, spun meşterii populari.

Atelierul de creaţie a fost intitulat: Alaiul Teatrului Popular al sărbătorilor de iarnă. Cei care au făcut posibilă întâlnirea a meşterilor populari cu tânăra generaţie este Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial şi Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală.